Coaliţia de guvernare a decis, în şedinţa de luni, plafonarea la 500 de lei pentru un metru cub de lemn de foc şi interzicerea exportului.
De asemenea, va fi interzis exportul lemnului de foc. Ministerul Mediului a anunţat, joi, că pregăteşte un act normativ pentru plafonarea preţului lemnului utilizat pentru încălzire. Măsura plafonării a fost aprobată în coaliţie şi ar urma să se aplice pentru şase luni.
Citește și: A nins pe Transfăgărășan. Stratul de zăpadă măsoară 3 cm
”În contextul crizei energetice pe care o traversează Europa, precum şi a perspectivelor pe termen scurt şi mediu, constatăm o serie de creşteri artificiale ale preţurilor la majoritatea materiilor prime utilizate drept combustibil pentru încălzire. În România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate. Considerăm că, atunci când categorii întregi de cetăţeni riscă să devină victimele unor creşteri de preţ nejustificate, în situaţii speciale şi pe perioade limitate de timp, statul are datoria să intervină şi să blocheze posibilitatea apariţiei unor astfel de situaţii. În prezent, specialiştii noştri lucrează pentru a stabili toate detaliile, pe care le vom prezenta în foarte scurt timp”, a declarat ministrul Tánczos Barna.
Citește și: Compensarea cu 50 de bani a carburanților se prelungește cu 3 luni
În paralel cu plafonarea preţului de vânzare al lemnului pentru încălzire, proiectul de act normativ va cuprinde şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor, printre care se numără limitarea temporară a exporturilor lemnului de foc şi a produselor derivate pentru încălzire, atât la nivel intracomunitar, cât şi în afara UE.
0 Comentarii