Web Analytics
scris joi, 14.09.2023

S-a apropiat de fosta concubină deși avea ordin de protecție și va petrece 30 de zile în arest

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 21 spre 22 august a.c., în jurul orei 04:00, un bărbat de 24 de ani, din Pitești, s-ar fi deplasat la domiciliul fostei concubine, fără a pătrunde în interior, încălcând, astfel, ordinul de protecție, emis de instanța competentă, pe numele său.

S-a apropiat de fosta concubină deși  avea ordin de protecție și va petrece 30 de zile în arest

Citește și Tâlhar de 17 ani reținut de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești

Reamintim că în ziua de 22 august, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.


Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Foto generic

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *