Web Analytics
scris joi, 20.03.2025

Rostirea lui Calinic.„Beneficiul comun, cinstit: pacea între popoarele lumii!”

În recenta carte – „Catehism filosofic”- în care trece în revistă cei mai importanți gânditori ai omenirii, Calinic Argeșeanul zăbovește, pentru câteva capitole, asupra cugetărilor filosofului italian Giovanni Battista (Giambattista) Vico, născut și format la Napoli, care a trăit între anii 1668 și 1744, fiind un reprezentant al iluminismului din țara sa.

Rostirea lui Calinic.„Beneficiul comun, cinstit: pacea între popoarele lumii!”

„Sper să fie o bucurie pentru cei care iubesc cititul, pentru că mă gândeam să mai adăugăm ceva din doctrina lui Vico Giambattista. Rațiunea universală, pe care Vico o admite ca un înțeles moral, este lămurită de el ca o „rațiune ideală eternă” pe care se scurg, în timp, popoarele civilizate ale lumii. „Cum spuneam, gândirea complexă a genialului cărturar îl face pe ierarhul cărturar al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului să se aplice mai mult asupra operei acestuia și să consacre peste zece capitole filosofului italian pe care îl descrie ca fiind „unul dintre cei mai coerenți filosofi, dar de o coerență cu totul lăuntrică, tocmai pentru că poartă în sine spiritul profund creștin, în timp ce cercetarea lui explicită e cu adevărat năvalnică, plină de „furii”, care ne amintesc de un alt filosof meridional, în persoana celebrului Giordano Bruno…”

În una dintre tabletele dedicate filosofului care a scris mult despre popoare și neamuri, Calinic Argeșeanul atrage atenția: „ Atunci când popoarele sunt înăsprite prin arme, în așa fel încât să nu mai aibă loc legile umane, singurul mijloc puternic de a le înfrâna este Religia.
Atunci când popoarele o iau razna, aceasta se vindecă prin Providența Divină, pe care trebuie s-o recunoști și care dăruiește putere celor aspri și crunți de a tinde către umanitate și de a orândui națiunile deșteptând în ei o idee nelămurită despre divinitate… stare care se vindecă prin credință puternică și sigură în atotputernicia Domnului Dumnezeu. Cu credință în Domnul Dumnezeu nu se mai bâjbâie pe căi rătăcite!”

Într-un alt capitol, dedicat de această dată marelui gânditor, filosof și om de știință englez Thomas Hobbes, sunt redate câteva fraze din opera sa „Leviathan, or the Matter, Forme and Power of a Commonwealth, Ecclesiasticall an Civil”, tipărită în anul 1651: „Mai întâi, oamenii sunt într-o anumită întrecere pentru onoare și demnitate…printre oameni se ivește, din această pricină, invidie și ură și, în cele din urmă, război, ceea ce nu se întâmplă printre celelalte ființe… ființele iraționale nu pot distinge între nedreptate și pagubă și, prin urmare, atât timp cât sunt în tihnă, ele nu jignesc pe semenele lor, pe când omul este atunci mai tulburător, când este mai tihnit. Atunci îi place să-și arate înțelepciunea, să controleze acțiunile celor care guvernează Statul. În sfârșit, înțelegerea acestor ființe este naturală, aceea a oamenilor este numai contract, deci artificială. Prin urmare, nu este de mirare dacă s-ar cere altceva (pe lângă contract) spre a face înțelegerea lor constantă și trainică. Aceasta este o putere comună, ca să-i țină în respect și să dirijeze acțiunile lor spre beneficiul comun!”. Așadar, beneficiul comun, cinstit: pacea între popoarele lumii!, conchide ÎPS Calinic Argeșeanul.

Citește și Rostirea lui Calinic. Femeia, între întruchiparea Filosofiei şi postura de filosof

Citește și Rostirea lui Calinic. „Toată vremea-şi are vreme” şi despre cum arhiepiscopului i-a venit gândul să înceapă cu amintirile de demult

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită