Web Analytics
scris miercuri, 27.11.2024

Românii vor călători fără vize în SUA, din 2025

Românii vor putea călători din 2025 în Statele Unite ale Americii fără vize, după ce România a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Departamentul de Stat a dat publicității, miercuri, 27 noiembrie, situația ratei de refuz al vizelor B1/B2 pentru anul fiscal 2024 (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024), după cum a informat Ambasada României în SUA.

Citește și: Salariul minim pe economie va creşte, începând cu 1 ianuarie, de la 3.700 la 4.050 de lei brut

Din datele publicate reiese că România a scăzut sub pragul de 3% impus de legislația americană, îndeplinind astfel unul dintre criteriile principale de accedere în program.

În același timp, reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti se declară „optimişti” privind o eventuală decizie favorabilă de includere a României în Programul Visa Waiver, care ar însemna eliminarea vizelor în cazul cetăţenilor români care vor să călătorească în Statele Unite ale Americii.

Potrivit comunicatului Ambasadei României în SUA, în anul fiscal 2024, cetățenii români au depus 80.596 de solicitări de vize B1/B2 la nivel mondial, aproape dublu față de numărul cererilor din anul fiscal anterior. Oficiile diplomatice şi consulare americane au acordat peste 78.000 de vize B1/B2, un număr record pentru România.

Citește și: Câteva consideraţii după impactul cu „meteoritul” Călin Georgescu

Procesul de aderare a României la programul de scutire de vize a fost extrem de integru și de transparent, iar evaluarea autorităților americane în privința României este aproape finalizată.

Românii vor putea călători din 2025 în Statele Unite fără vize, oferind acestei generații șansa de a face din prietenia cu poporul american una și mai puternică și oportunitatea de a construi un parteneriat și mai prosper”, a precizat Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită