Angajatorii din România vor avea obligația să informeze salariații privind riscurile de epuizare profesională și la metodele de prevenire. De asemenea, vor putea acorda anual un concediu plătit pentru refacere profesională.

O inițiativă legislativă epusă în Senat urmărește crearea unui cadru normativ distinct pentru prevenirea epuizării profesionale (burnout), fenomen tot mai prezent pe piața muncii, scrie Profit.ro.
Citește și: Anchetatorii au verificat biroul Rodicăi Stănoiu. Presupusul iubit al fostei ministre, așteptat la Parchet
„Singurul obiectiv al legii, și așa se și numește, este prevenirea epuizării profesionale. Este despre identificarea riscurilor și reducerea riscurilor la bună înțelegere între angajatori și angajați, fiindcă suntem convinși că angajatorii, astăzi, sunt conștienți de acest risc și nu-și doresc angajați în burnout. Peste 10.000 de oameni au susținut inițiativa, căci un angajat care ajunge în epuizare profesională se recuperează greu, are risc de repetiție, și e posibil ca întreaga lui carieră profesională și întreaga lui productivitate să fie afectate iremediabil Dacă această inițiativă va deveni lege, vor avea și dispozitivele legale pentru a o preveni”, a declarat Irineu Durău, noul ministru al Economiei și inițiatorul proiectului.
Epuizarea profesională este descrisă ca o stare asociată activității profesionale, care apare ca rezultat al unor factori de stres persistenți în organizarea și desfășurarea muncii și își propune îmbunătățirea sănătății și bunăstării salariaților, prin prevenirea epuizării profesionale și promovarea unor condiții de muncă echilibrate și sustenabile, arată proiectul de lege.
Concediu de refacere și consiliere psihologică
Proiectul prevede, la nivel facultativ, posibilitatea ca angajatorii să acorde zile lucrătoare de concediu plătit pentru refacere profesională, la cererea salariaților, fără justificări medicale. De asemenea, angajatorii pot organiza sau finanța parțial ori integral activități de sprijin psiho-emoțional, inclusiv consiliere psihologică oferită de specialiști în psihologia muncii și organizațională. Participarea angajaților la aceste activități va fi voluntară și se va desfășura cu respectarea confidențialității.
Salariații vor avea dreptul să semnaleze riscuri de epuizare profesională și să solicite discuții formale privind reorganizarea sarcinilor sau volumul de muncă, fără consecințe disciplinare. De asemenea, nimeni nu va putea fi sancționat sau dezavantajat pentru refuzul de a participa la activitățile de sprijin psiho-emoțional.




0 Comentarii