Creșterea explozivă a prețurilor energiei electrice și gazelor naturale este pe cale să arunce România într-una din cele mai grave crize postdecembriste. Un cumul de factori contribuie la prefiguratul dezastru, ale cărui efecte se fac deja resimțite, ca de exemplu liberalizarea haotică a pieței energiei, creșterea costurilor certificatelor de CO2, lipsa de investiții în capacități de producție noi etc. Există însă și necunoscute în această ecuație, pe care recent înființata Comisie parlamentară de anchetă pentru stabilirea cauzelor creșterii substanțiale a prețurilor gazelor naturale și energiei electrice, creată la solicitarea PSD, va trebui să le scoată la lumină. Una peste alta, ce știm cu certitudine în acest moment este că prețul energiei atinge maxime istorice, că nu dă niciun semn de revenire, ba dimpotrivă, și că acesta determină o spirală de creștere de prețuri în toate sectoarele economiei.
Criza energetică regăsește România mai nepregătită ca niciodată, în ciuda faptului că avem încă unul dintre cele mai complexe mixuri energetice posibile. Cu titlu de exemplu, într-o zi de mijloc de septembrie (14.09), puterea medie produsă în România a fost de 5.800 MW, iar consumul mediu a fost de 6.600 MW; s-au importat, așadar, circa 800 MW, ceea ce reprezintă puțin peste 12% din totalul consumului. Cei 5.800 MW produși în România au rezultat din: cărbune (21%), hidrocarburi (22%), nuclear (23%), hidro (24%), eoliene, fotovoltaice și biocombustibili (10%). România are, totodată, resurse impresionante de gaze naturale, fiind al doilea producător din Uniunea Europeană, după Olanda. Apare, așadar, întrebarea firească de ce este România țara cu una din cele mai mari creșteri ale prețului la energie, în condițiile în care ea are și acum cea mai mare pondere a populației incapabilă să mențină căldura (n.b. – în sărăcie energetică).
Coaliția de guvernare nu dă semne că știe și că își dorește să rezolve cu prioritate provocările energetice. ”După congres(e)” e noul laitmotiv al programului de guvernare, care și-a pierdut orice legătură cu realitatea. Așa se face că România nu are nicio strategie energetică, nici măcar pe hârtie. Nu cunoaștem planurile guvernului privind exploatarea gazului din Marea Neagră. Nu știm care sunt acțiunile de înverzire a mixului energetic pentru atingerea țintelor asumate prin Green Deal. Nu avem o idee clară privind calendarul de înlocuirea a combustibililor fosili, pe care țări precum Germania sau Polonia și l-au negociat cu multă abilitate. Mai dureros, nu știm cum se va realiza ”tranziția justă” în regiunile și sectoarele cele mai afectate de renunțarea la cărbune.
În alte state europene s-au găsit soluții pentru criza prețurilor la energie. Spania plafonează prețurile la gaze naturale și a anunțat reduceri de taxe și redirecționarea profiturilor companiilor energetice către consumatori. Italia a injectat resurse considerabile pentru a reduce costurile de sistem din factura plătită de consumatori. Grecia acordă subvenții pentru majoritatea gospodăriilor pentru a-i ajuta pe cetățeni să acopere majorările din facturile de energie. În România, după ce inițial s-a anunțat că plafonarea prețurilor nu este luată în calcul, se aruncă pe piață diverse scenarii, multe dintre ele probabil legate de campania electorală în plină desfășurare.
România, țara cu resurse neprețuite de gaze și energie, riscă să intre în faliment. Legea consumatorului vulnerabil vizează o plajă restrânsă de beneficiari, ea nu rezolvă problema românului de rând și a IMM-urilor, care se văd deja în imposibilitatea achitării facturilor la energie. În lipsă de soluții și de timp alocat problemelor reale ale țării, guvernanții ar putea imita strategiile adoptate de alte țări, fără nicio teamă de a fi acuzați de plagiat. Desigur, după congres(e).
Prof. univ. dr. Ovidiu Puiu,
Senator PSD de Argeş
Citește și Senatorul Ovidiu Puiu: „În Uniunea Europeană, dublul standard e o realitate!”
0 Comentarii