Web Analytics
scris duminică, 30.06.2024

România, în top cinci la numărul de fani prezenţi la Euro 2024

Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind devansată de Albania, transmite News.ro.

România, în top cinci la numărul de fani prezenţi la Euro 2024

Presa germană a publicat o listă a ţărilor cu cea mai mare prezenţă a fanilor la Campionatul European din Germania. Turcii conduc lista, urmaţi de gazdele germane, iar pe locul trei sunt croaţii. Cifrele se referă doar la cele trei meciuri din faza grupelor. Cei mai mulţi fani de pe stadioanele germane au fost din Turcia, cu 130.000 prezenţi la cele trei meciuri de la Euro. Gazdele, Germania, au avut 125.000 de fani, în timp ce croaţii au fost în jur de 103.000. Imediat după croaţi au fost albanezii, cu un total de 95.000 de fani în Germania, iar top cinci este completat de români, cu 92.000 de fani. Englezii, care au inventat termenul de „fani în deplasare”, au ajuns în Germania în număr mult mai mic în comparaţie cu fanii croaţi, cu doar 65.000 de participanţi până acum.

Citește și: Vasile Florescu: „Cel mai bun fotbalist al țării n-a fost Hagi, ci Dobrin”

Numărul total de fani la meciurile din grupe de la Euro-2024: 1. Turcia: 130.000; 2. Germania: 125.000; 3. Croaţia: 103.000; 4. Albania: 95.000; 5. România: 92.000; 6. Scoţia: 82.000; 7. Olanda: 80.000; 8. Serbia: 73.000; 9. Polonia: 70.000; 10. Anglia: 65.000; 11. Austria: 60.000; 12. Danemarca: 60.000; 13. Georgia: 60.000; 14. Ucraina: 53.000; 15. Belgia: 50.000; 16. Ungaria: 46.000; 17. Slovenia: 44.000; 18. Franţa: 41.000; 19.Elveţia: 39.000; 20. Cehia: 38.000; 21. Portugalia: 37.000; 22. Italia: 36.000; 23. Slovacia: 35.000; 24. Spania: 34.000.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită