Web Analytics
scris luni, 03.07.2023

România este pe ultimul loc la șosele moderne

România se află pe ultimul loc la șosele moderne. Mai grav, potrivit unor documente obținute de jurnaliști reiese că pentru asfaltarea a 15 kilometri de drum național, CNAIR a supraevaluat lucrările cu aproape 650.000 de euro. Banii s-ar fi dus doar pe achiziția de mixturi asfaltice, relatează Realitatea PLUS. Conducerea companiei spune că face deja verificări, iar Direcția Națională Anticorupție a deschis o anchetă penală. În acest moment, România are sub 1.000 de kilometri de autostradă, printre cei mai puțini din Uniunea Europeană, potrivit Realitatea. 

România este pe ultimul loc la șosele moderne

Citește și: De mâine, 1 iulie, transportul public Pitești-Ștefănești doar cu autobuzul

Moldova este regiunea cu cele mai multe drumuri naționale, în jur de 100. Unul dintre acestea, DN28, care leagă orașul Roman, din județul Neamț, de Iași, cel mai important oraș din estul României a intrat în reparații în mai 2021.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a demarat atunci lucrări de reparații. Lucrările au fost executate în regie proprie de Secția Drumuri Naționale Iași. Altfel spus, cu muncitori ai CNAIR, dar cu asfalt cumpărat de la o companie din Iași, conform documentelor publice, scrie romania.europalibera.org.

Lucrările au fost finalizate după șase luni, mai exact în toamna anului 2021. Tot atunci, o parte dintre angajații DRDP Iași care au lucrat la acest drum au sesizat conducerea că lucrările efectuate pentru asfaltarea drumului național 28 nu s-au realizat corect.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită