Web Analytics

România are un modul de Detecție și Prelevare Chimică, Biologică, Radiologică și Nucleară certificat la nivel european

de | 3.03.2023 15:26 | Actualitate, Home

România are, de vineri, 3 martie, un modul de Detecție și Prelevare Chimică, Biologică, Radiologică și Nucleară certificat în Capacitatea Europeană de Protecție Civilă.

Citește și: Fonduri de la Ministerul Dezvoltării pentru consolidarea și reabilitarea clădirii Centrului de Diagnostic și Tratament Pitești

Joi, 2 martie, salvatorii români au desfășurat ultima etapă a unui exercițiu din zona Lyon, Franța, care a presupus cercetarea și prelevarea de probe din râul Rhone cu ajutorul ambarcațiunilor de intervenţie CBRN.

Astfel, modulul național RO CBRNDET și-a dus la bun sfârșit misiunea din cadrul activității, iar reprezentanții Comisiei Europene au confirmat certificarea acestuia în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă (UCPM), în Capacitatea Europeană de Protecție Civilă (ECPP) – după cum ne comunică ISU Argeș.

Exercițiul respectiv din Franța a avut loc în perioada 28 februarie – 3 martie. Iar acțiunea a presupus etapa finală a procesului de certificare al modulului în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă (UCPM).

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *