Ministerul Apărării Naționale a transmis, printr-un comunicat de presă, că exercițiul s-a desfășurat în perioada 19-21 aprilie și a fost organizat de Centrul de Excelență NATO pentru Apărare Cibernetică din Tallinn, Estonia. La ediția de anul acesta, desfășurată în mediul on-line, au luat parte peste 2.000 de profesioniști ai domeniului, militari și civili, din 32 de state aliate și partenere.
Citește și: Poveste adevărată de Paşte, trăită de arhiepiscopul Calinic la Robaia
“România a participat, pentru al doilea an consecutiv la Locked Shields, cu o echipă interinstituțională coordonată de Agenția de Apărare Cibernetică din Comandamentul Apărării Cibernetice. Echipa a fost compusă din 110 specialiști, aparținând instituțiilor sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate naţională (MApN, MAI, SRI, STS, SPP, SIE), din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică, precum și din principalele companii private care activează în domeniu (Bit Defender, Bit Sentinel, CertSign, Deloitte, EnevoGroup, Orange, Safetech, SecureWorks, TrendMicro)“, a precizat MApN.
Citește și:Argeș. Bărbat lovit mortal de un utilaj, la serviciu, chiar în Vinerea Mare
Potrivit Ministerului, scopul general al exercițiului a fost de a perfecționa pregătirea specialiștilor de securitate cibernetică pentru ca, acționând în echipe largi interinstituționale și multidisciplinare, să protejeze în timp real rețele informatice guvernamentale și infrastructuri critice naționale: sisteme bancare, sisteme de distribuție a apei și a energiei electrice, sisteme de comunicații satelitare și 5G, împotriva unor atacuri cibernetice multiple și multidirecționale.
0 Comentarii