Un român a fost victima unui atac violent într-un centru comercial din Wroclaw, Polonia. Agresorul, un bărbat de 32 de ani, l-a lovit și l-a împuşcat cu un pistol pneumatic direct în față, provocându-i leziuni grave. Victima și-a pierdut un ochi în urma incidentului. Procuratura a trimis dosarul în instanță, iar atacatorul riscă până la 20 de ani de închisoare.
Incidentul a avut loc la mijlocul lunii martie, în centrul comercial Wroclavia din orașul polonez Wroclaw. Potrivit anchetatorilor, Mykhailo F., în vârstă de 32 de ani, ar fi bătut și lovit cu pumnii, cu picioarele și cu cotul un cetățean român, iar apoi a scos o armă și a tras direct în fața acestuia, relatează publicaţia Gazeta Wroclawska.
Procurorii susțin că agresiunea ar fi fost motivată de naționalitatea victimei. Atacatorul s-ar fi năpustit asupra românului pentru că a crezut că era ucrainean. Consecințele au fost, însă, dramatice: rănile au fost atât de grave încât medicii au fost nevoiți să îi îndepărteze globul ocular.
0 Comentarii