Web Analytics

articol scris sâmbătă, 22 noiembrie 2025

Rogobete promite schimbări majore în sănătate: spitalele din România vor fi reclasificate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că sistemul medical public urmează să treacă printr-un proces amplu de reclasificare a spitalelor. Oficialul a explicat că această reorganizare nu are ca scop închiderea unităților medicale, ci reașezarea serviciilor astfel încât spitalele să ofere doar ceea ce pot susține în mod real.

Rogobete a atras atenția că, ani la rând, multe spitale au încercat să acopere toate specialitățile, deși nu aveau resurse sau personal suficient. Această abordare, moștenită din vechile structuri, ar fi dus la lipsa gărzilor, la servicii incomplete și la nemulțumiri constante din partea pacienților care nu găsesc tratamentele necesare în apropierea lor.

În prezent, România funcționează cu opt tipuri de spitale publice, fiecare având propriile reguli și scheme de tarifare. Ministrul susține că sistemul a devenit atât de complicat, încât nu mai este clar nici pentru specialiști cum se diferențiază unitățile între ele.

Modelul propus simplifică ierarhia la patru categorii, dintre care una va fi dedicată spitalelor cu rol strategic: unități capabile să gestioneze situații de criză, să își extindă rapid secțiile ATI și blocurile operatorii sau să intervină în evenimente cu victime multiple. Reclasificarea va ține cont de infrastructură, capacitatea de intervenție și de interesul fiecărui spital de a-și dezvolta ambulatoriul, considerat esențial în noua strategie.

Rogobete a reiterat că nicio unitate medicală nu va fi închisă în urma acestui proces, ci doar reașezată în categoria corespunzătoare realității din teren.

Declarațiile ministrului au fost făcute sâmbătă, în timpul unei vizite pe șantierul viitorului Centru pentru Arși Gravi din Timișoara, unde a fost însoțit de reprezentanți ai Băncii Mondiale, ai Consiliului Județean Timiș și ai Spitalului Județean.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Adel Bettaieb a semnat cu echipa lui Laurențiu Reghecampf

Adel Bettaieb (29 de ani), extremă stânga cu evoluții impresionante la FC Argeș în sezonul 25/26, a semnat, potrivit gsp.ro, cu […] Citește!

Joacă de copii! FCSB riscă o amendă de la UEFA dintr-un motiv banal

FCSB riscă să fie amendată de UEFA dintr-un motiv cel puțin banal! La pauza meciului FCSB - Auda, disputat joi […] Citește!

Dezastru! FCSB – Auda 2-3, în Conference League, turul 2 preliminar

FCSB a început cu stângul campania europeană din acest sezon. Roș-albaștrii au pierdut în Ghencea, scor 2-3, cu letonii de […] Citește!

FC Argeș, primul meci acasă. Bogdan Andone: „Trebuie să arătăm dorință și atitudine pozitivă”

Vineri, 24 iulie, de la ora 21.30, FC Argeș joacă primul meci pe teren propriu din noul sezon al SuperLigii. […] Citește!

Guardiola i-a șocat pe italieni când i-a anunțat ce salariu vrea

Pep Guardiola este marele vis al Federației Italiene de  Fotbal pentru postul de selecționer al Squadrei Azzurra, însă negocierile sunt departe de […] Citește!

Când va fi anunțat succesorul lui Didier Deschamps

Selecționerul Didier Deschamps (57 de ani) și-a încheiat mandatul la cârma naționalei Franței odată cu finalul Cupei Mondiale. După 14 […] Citește!

Argeșul a fost gazda Forumului Economic România–India

Județul Argeș a găzduit Forumul Economic România–India, un eveniment dedicat consolidării relațiilor economice bilaterale și identificării de noi oportunități de investiții și colaborare. Organizat în cadrul proiectului Argeș […] Citește!

Debut de coșmar pentru FCSB în Europa: 2-3 cu FK Auda pe teren propriu

FCSB a început cu stângul noul sezon european, fiind învinsă pe teren propriu de formația letonă FK Auda, scor 2-3, […] Citește!

Ronera Rubber, în atenția investitorilor indieni

Delegația de oameni de afaceri din India și-a continuat vizita în județul Argeș cu o oprire la Ronera Rubber, unul dintre cei mai importanți producători de articole din cauciuc din România. […] Citește!

România va avea prima arenă olimpică de canotaj. Proiectul Arena de Canotaj Petrom a fost lansat la Snagov

România va avea prima arenă olimpică de canotaj construită la standarde internaționale, odată cu lansarea oficială a proiectului Arena de […] Citește!

Delegația de oameni de afaceri din India și-a început vizita în Argeș la GIC Nosag Metal

Vizita delegației de oameni de afaceri din India în județul Argeș a început la GIC Nosag Metal, una dintre cele mai importante companii cu capital românesc din industria automotive. […] Citește!

Peste 80.000 de oameni cer rejucarea finalei Cupei Mondiale din 2026. Ce prevede regulamentul FIFA

O petiție semnată de peste 80.000 de persoane solicită FIFA rejucarea finalei Cupei Mondiale din 2026, câștigată de Spania în […] Citește!

Omul săptămânii

Claudiu Samoilă

Opinie

Mai puţine zile de comune şi mai mult asfalt

Din ediția tipărită

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!