Web Analytics

Robotul YuMI – donaţia Daciei către Liceul Tehnologic Mioveni

de | 19.12.2019 14:15 | Economie

Robotul YuMi, unul dintre roboții viitorului în industria auto, se află, începând de luna aceasta, în dotarea laboratoarelor Liceului Tehnologic Construcții de Mașini din Mioveni. Automobile Dacia a donat un robot colaborativ instituției de învățământ liceal, care va servi drept material didactic elevilor. Predarea robotului a avut loc în cadrul unei ceremonii găzduite de liceu, în prezența lui Christophe Dridi, președinte director general Dacia și director general Groupe Renault România, a lui Ghiorghe Dinuță, director al Liceului Tehnologic din Mioveni, și primarului Ion Georgescu.
Robotul, al cărui nume reliefează interfața om – robot, prin alăturarea a două cuvinte în limba engleză “You” și “Me”, este unul colaborativ, nu necesită izolare. YuMi îi va ajuta pe elevii liceului să își dezvolte competențele în robotică și automatizare. Este produs de compania ABB, cea care va asigura timp de un an asistență tehnică, prin cursuri de pregătire. Viitorii roboticieni și automatiști vor deprinde cunoștințe pentru a crea traiectoriile robotului, în funcție de definiția procesului de producție, și îl vor putea programa hardware și software.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole