Robert Kennedy Jr., nepotul preşedintelui american „JFK” asasinat în 1963, a anunţat miercuri că este candidat la alegerile prezidenţiale din SUA din 2024, relatează AFP. „Îmi anunţ candidatura la învestitura democrată”, a afirmat sexagenarul, ale cărui şanse de reuşită sunt limitate, în faţa susţinătorilor săi din Boston.
Citește și: A murit Victor Nunweiller, unul din frații care au scris istorie la Dinamo
Robert Kennedy Junior este fiul fostului ministru democrat al Justiţiei şi candidat la preşedinţie Robert Kennedy, care a fost asasinat în 1968, dar şi nepotul preşedintelui John Fitzgerald Kennedy, asasinat cu cinci ani înainte. Avocat specializat pe probleme de mediu, el este cunoscut încă din 2005 pentru propagarea unor teorii ale conspiraţiei privind vaccinurile, legând în special autismul de una dintre componentele unor vaccinuri.
Robert Kennedy Jr. este unul dintre puţinii candidaţi care s-au alăturat oficial taberei democrate, aşteptând decizia preşedintelui Joe Biden. În vârstă de 80 de ani, liderul de la Casa Albă susţine că intenţionează să candideze pentru un al doilea mandat, dar nu şi-a oficializat încă intrarea în campanie.
0 Comentarii