Web Analytics
scris sâmbătă, 02.08.2025

Rezultat istoric pentru România la Olimpiada Internațională de Informatică

Rezultat istoric pentru România la Olimpiada Internațională de Informatică, care s-a desfășurat la Sucre, în Bolivia, cu participarea a peste 90 de țări.

Elevii români au obținut patru medalii de aur. Aceștia sunt: Rareș-Andrei Neculau, clasa a XI-a, Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri”, Galați;

Rareș-Felix Tudose, clasa a XII-a, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, București;

Mihai-Valeriu Voicu, clasa a XI-a, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, București;

Mircea Maxim Rebengiuc, clasa a XI-a, Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”, București.

Este cel mai bun rezultat obținut de România la această competiție, aflată la cea de-a 37-a ediție.

Citește și Elevii români au obținut o medalie de argint și două de bronz la Olimpiada Internațională de Geografie

Coordonarea științifică a lotului țării noastre a fost asigurată de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), care au asigurat selecția și pregătirea loturilor reprezentative: Marius Nicoli, Colegiul Național ”Frații Buzești”, Craiova, și Bogdan Ioan Popa, Universitatea București, iar cea organizatorică de către reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită