Web Analytics
scris miercuri, 17.01.2024

Rezerviștii chemați la instrucție

Ministerul Apărării anunţă că va continua să desfăşoare şi în 2024 verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare, prin exerciţii de mobilizare care vor fi organizate în 6 judeţe. Scopul exerciţiilor, mai spune MAPN, este de a vedea completarea cu resurse umane şi materiale a unităţilor, realizarea coeziunii acţionale între militarii activi şi rezervişti, precum şi instruirea specifică fiecărei arme.

Rezerviștii chemați la instrucție

Rezerviştii sunt chemaţi o zi sau două la unităţile apropiate de domiciliu, unde participă la o instrucţie uşoară şi fac fiecare câte o tragere cu armamentul. De obicei, se trage în poligon cu clasicul pistol mitralieră. Reprezentanţii MApN spun că aceste exerciţii sunt ceva obişnuit, fără nicio legătură cu războiul din Ucraina.

Totuși, NATO a anunțat că va desfășura, în  acest an, el mai mare exercițiu din istoria sa, prezentând chiar şi un scenariu ipotetic de război între NATO şi Rusia, exercițiu la care vor participa 80.000 de militari.

Citește și Argeș. Recrutare pentru rezerviști voluntari în Armata Română

„Ministerul Apărării Naționale va continua să desfășoare și în 2024 verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare prin exerciții de mobilizare, care vor fi organizate în șase județe.

Perioadele și locurile de desfășurare a acestor exerciții, precum și oportunitățile de documentare pentru mass-media vor fi anunțate în timp util de către structurile de informare publică ale MApN.

Scopul exercițiilor este de a verifica completarea cu resurse umane și materiale ale unităților, realizarea coeziunii acționale între militarii activi și rezerviști, precum și instruirea specifică fiecărei arme.

Angajatorii au obligația de a asigura prezența rezerviștilor care au calitatea de salariați ai operatorilor economici, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit de maximum cinci zile, pe baza unei adeverințe eliberate de centrul militar, conform prevederilor cuprinse la art. 75 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare.

Documentele pentru convocarea rezerviștilor la exerciții vor fi trimise prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

***

Exercițiile de mobilizare se desfășoară anual, conform Legii nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război, ale Legii nr. 477/2003, republicată, privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale ,,Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente în perioada 01.01 – 31.12.2024”, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

De asemenea, centrele militare vor continua actualizarea datelor personale ale rezerviștilor din evidență, conform prevederilor cuprinse la art. 51 Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare”, a transmis Biroul de Presă al M.A.N.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Nici PSD Argeş nu mai este ce a fost

PSD a câștigat matematic alegerile în Argeș, însă e departe de gloria și procentele de altădată. Realitatea scorului din teren e mascată într-un...

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...