Web Analytics
scris joi, 29.06.2023

Revista de cultură ARGEŞ a primit un pumn. De cuvinte!

Cum am anunțat în această pagină, vinerea trecută, a avut loc, în prezența unei asistențe selecte, ceremonia acordării Premiilor revistei „Argeș”, la Filarmonica Pitești. Dintre premianți (nu-i mai reamintim aici), poetul Daniel Corbu nu a putut fi prezent, dar a trimis un mesaj, intitulat „Un pumn de cuvinte către «Argeş»”, pe care-l reproducem mai jos.

Revista de cultură ARGEŞ a primit un pumn. De cuvinte!

„Cu tot dragul, Daniel Corbu, Iași, 22 iunie, vremea teilor în floare”

„Onorat public, dragi prieteni ai revistei Argeş, îmi pare cumplit de rău că motive independente de voinţa şi dorinţa mea au făcut să nu ajung la sărbătoarea uneia dintre cele mai spectaculoase şi mai valoroase reviste din România!
Prin urmare, vă rog să primiți acest salut de drag de la Iași, oraşul unde locuiesc şi unde s-a fondat cea mai longevivă revistă literară din cultura română, Convorbiri literare, cu apariţia primului număr la 1 martie 1867. Unde au publicat toți clasicii literaturii noastre și unde Maiorescu a enunţat principiile Direcţiei noi în cultura română!
Salutul meu se îndreaptă către toți cei care din 1966 până azi au făcut ca Revista Argeș să devină o instituţie respectabilă, care au reuşit s-o impună prin colaborări de excepţie, prin profunzimea paginilor şi prin ideea continuității. O redacție prin care au trecut în timp Șerban Cioculescu, Augustin Z.N. Pop, Gheorghe Tomozei, Florin Mugur sau Cezar Ivănescu, în care au publicat toți scriitorii importanți ai generației 60 și nu numai, nu poate fi decât una istorică.

Citește și Piteştiul scrie istorie cu FILSTREET, primul festival internaţional de literatură în stradă organizat în România

Adaug un salut prietenesc actualei echipe redacționale de scriitori de înalt prestigiu și expresivitate, entuziaști și încrezători în cuvântul magic și în iubirea ideii că în cultură nimic nu se risipeşte, totul se adaugă. Să-i numim aleatoriu: Leonid Dragomir, Nicolae Oprea, Jean Dumitrașcu, Simona Fusaru, Gusti Doman, Mircea Bârsilă, Preaînaltul Calinic Argeșeanul. (Iertare creștinească pentru vreo omisiune!)
Dragi prieteni, mulțumesc pentru onoarea de a-mi oferi Premiul pentru poezie al revistei! Consider că aţi ales bine, pentru că, în ceea ce mă priveşte, prima mea grijă de o viaţă a fost POEZIA, lucrarea întru metaforă, şi ultima, tot POEZIA.

Iar sărbătoarea de acum, eu o percep ca pe sărbătorirea unei victorii culturale a spiritului asupra trecătoarelor exhibiţii politice şi sociale!
Chiar dacă o astfel de atmosferă ne provoacă să vorbim mai mult despre crezul nostru poetic sau despre rigorile şi candorile unei reviste ca Argeş, mi-am spus că ar fi bine să închei cu o zisă devenită clasică în Iașul nostru cultural: TRĂIASCĂ POEZIA ȘI MARII VISĂTORI!
Dar, luând seama, spun că pentru majestuoasa revistă ARGEȘ, care a întrecut de la apiriție jumătatea de secol, se cuvine mai mult clasica, obişnuita, latineasca urare: Vivat, crescat, floreat!
Cu tot dragul, Daniel CORBU, Iaşi, 22 iunie 2023, vremea teilor în floare”

Citește și Încep Zilele oraşului Mioveni. Lidia Buble şi Mihai Mărgineanu cântă sâmbătă seara

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...