Web Analytics
scris luni, 23.09.2024

Revine vara în ultima săptămână din septembrie. Sunt așteptate maxime de 34 de grade Celsius

Elena Mateescu, directorul general al ANM, a anunţat, la Antena 3 CNN, că vara se întoarce în România, în ultima săptămână din septembrie. Potrivit prognozei meteo, sunt aşteptate maxime de 33-34 grade Celsius, dar şi fenomene de instabilitate cu ploi şi intensificări ale vântului. Sfârşitul lui septembrie – începutul lui octombrie va debuta cu un front atmosferic rece care va traversa teritoriul țării noastre din nou.

Revine vara în ultima săptămână din septembrie. Sunt așteptate maxime de 34 de grade Celsius

Citește și: Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

„O vreme deosebit de caldă pentru această săptămână. Practic încheiem prima lună din toamna 2024 pe un fond de vreme deosebit de caldă, cu mici variații de la o zi la alta valori de 23°C până la 33°C, posibil în sudul extrem 34°C mai ales vineri și sâmbătă. Până atunci contăm pe valori de 23-30 °C, dar în același timp și fenomene de instabilitate, mai ales începând de mâine după-amiază și pe parcursul nopții de marți spre miercuri în jumătatea vestică a țării, respectiv în Banat, în Crișan, în Maramureș, pe arii restrânse, în Transilvania și Oltenia cantități de apă care pot depăși 10-15l/m² ploile fiind însoțite și de intensificări ale vântului, în special în partea de vest, dar și în zona montană, la munte rafale în jurul a 80 de kilometri pe oră, iar în restul teritoriului 50-60km/h. În Capitală o vreme caldă în următoarele zile 28-29°C, iar ziua de vineri pare să aducă și în Capitală valori de până la 31- 33°C la nivelul maximelor”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN. 

De asemena, potrivit ANM, la sfârşitul lui septembrie un front atmosferic rece va traversa teritoriul țării noastre din nou.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...