Retrospectiva politică 2011. Ce-a făcut Jupânul, ce-a făcut Stăpânul

de | 4.01.2012 22:04 | Politica si Administratie

Un an politic carbogazos, plin de agitaţie şi presiune, a fost 2011, când pe ţeava de eşapament a principalelor partide din judeţ au ieşit valuri groase de fum toxic pentru populaţie, semn clar al supraturării motoarelor politice, dar şi o dovadă a combustibilului prost băgat în rezervoare. Dacă la PSD şi PNL, reunite în USL, s-a mers mai mult pe bază de apă chioară, dreasă un pic cu gaz de lampă, la PDL s-au preferat în special motorizările bazate pe aburii grei ai lichidelor spirtoase. A rezultat o atmosferă politică otrăvitoare, de nerespirat pentru electorat, care anticipează parcă ambianţa devastatoare în care se vor desfăşura alegerile din acest an. Previzionată deja, cu multă vreme în urmă, de civilizaţia mayaşă, prin acel calendar în care se spune că sfârşitul lumii va avea loc în 2012, prin procedura de asumare a răspunderii de către guvernul Boc. Ce începe prost se sfârşeşte şi mai prost, asta pare că a fost regula de bază pentru 2011, din punct de vedere politic. După cum vom vedea în cele ce urmează, mesajul politic lansat din ambele tabere mari, USL şi PDL, a fost mai degrabă un masaj politic, adică o frecţie la un picior de lemn, care n-a înviorat pe nimeni, ba dimpotrivă, a enervat pe toată lumea. Tusea cu junghiul par că şi-au dat mâna peste capul nostru, conducând judeţul pe arătură, dovada limpede a vremurilor mănoase pe care le trăim, când nu se mai vede omul călare din lanul de buruieni politice. Să le luăm la rând.

Jupânul

Punem PSD-ul pe primul loc, nu pentru că ar fi mare lucru de capul său, ci doar pentru că, matematic, domină judeţul ca scor obţinut la alegerile trecute. Fapt reliefat, pe cântarul politic, prin câteva sarsanale încărcate de primari, un şomoiog gros de parlamentari, plus o legătură întreagă de şefi la Consiliul Judeţean. În fruntea tuturor se află Constantin Nicolescu, şeful partidului şi al Consiliului Judeţean, tocmai cel care a avut cel mai greu încercat an din toată cariera sa de până acum. Şi ne referim în special la evenimentele dure suportate chiar în debutul anului 2011, când, la scurt timp după ce a fost reţinut de DNA, arestat la Tribunal şi eliberat la Curtea de Apel, a suferit o complexă intervenţie chirurgicală pe cord deschis, care l-a ţinut multă vreme departe de viaţa publică. Faptul în sine avea să dezvăluie ulterior o serie de vulnerabilităţi majore ale liderului PSD, dar şi ale partidului pe care îl conduce, care în alte condiţii n-ar fi ieşit atât de limpede în relief. În primul rând, Nicolescu a avut ocazia să constate, deşi nu e foarte clar că a făcut-o, rezultatul politicii sale neinspirate în alegerea persoanelor apropiate. Cei mai valoroşi daţi la spate, căzuţi pradă dezamăgirii şi frustrării, iar lighioanele, tot mai numeroase şi tot mai în faţă, cu privilegiile aferente. N-a trecut deci multă vreme până ce anturajul său să fie invadat nu de trăgători de elită, cu care să poată duce o luptă curajoasă cu puterea, ci de trădători de elită, care după ce şi-au umplut sacii graţie bunăvoinţei sale, i-au întors spatele. Ba, şi mai dezgustător, unii n-au ezitat să-i dedice şi denunţuri pe la organe, dovedind din plin ce şerpărie a ţinut şi ţine încă în sân prezidentul Nicolescu. O vulnerabilitate maximă, care este tot rodul greşelilor majore în alegerea colaboratorilor de încredere, se manifestă mai clar ca niciodată şi la Consiliul Judeţean. Acolo unde oamenii de valoare au plecat pe capete, deşi ar fi existat destule căi prin care să fie opriţi, astfel că puncte cheie ale CJ au ajuns să fie coordonate, în mare măsură, fie de nulităţi, fie de şmecheri. Se scurg informaţii și documente ca printr-o sită spartă din CJ, aparatul propriu funcționează pe regim de avarie ca performanțe, fapt care nu poate genera decât un cor de aplauze în tabăra rivală portocalie. În plan politic, aceeași poveste. Învățat să conducă partidul în manieră solitară, precum o cloșcă în cuibarul cu pui, Nicolescu se află astăzi în situația de a constata că, deși în față toată lumea îi râde cu gura până la urechi și îl încurajează ipocrit, în spate lucesc tot mai numeroase cuțitele trădării. Fie că vorbim de primarii partidului, din care un lot de cel puțin 15-20 de bucăți sunt deja cu un picior la PDL, pe bază de dosar, fie chiar de unii parlamentari sau alți lideri din conducerea județeană, care așteaptă cu viu interes eventuale noi probleme ale liderului PSD, nefiind foarte greu de dedus cam ce și-ar dori. O unitate doar de fațadă, cu multă lume predispusă la adulter politic, este ceea ce a avut de gestionat Nicolescu în anul care a trecut, iar perspectivele pentru 2012, când se va tranșa bătălia din alegeri, nu sunt deloc mai optimiste. Ba dimpotrivă, presiunea puterii asupra oamenilor cheie ai PSD și PNL va spori, vânzările se vor înmulți, astfel încât Constantin Nicolescu și Ion Popa, cei doi lideri județeni ai USL, vor avea de tras din greu la jug, pentru a spera într-o victorie electorală. Cu condiția să nu se tragă după metoda unul hăis și altul cea, la o căruță încărcată cu dovleci.

Apropo de dovleci

La nivelul PSD, polii de putere din partid n-au acționat suficient de unitar pentru a reuși să ofere o ripostă coerentă asalturilor venite din partea puterii PDL. Pe palierul parlamentar, unde social-democrații dețin o reprezentare masivă, dezbinarea a fost cuvântul de ordine, deputații și senatorii părând mai degrabă preocupați să-și pregătească propriul teren pentru un nou mandat, decât să facă front comun pentru tot partidul. Mediocritate este termenul care caracterizează activitatea acestora în 2011, la care s-a adăugat, cu mici excepții, și pitirea capului la cutie, într-o atitudine de non-combat față de PDL. Singurul care s-a mișcat ceva mai bine, atât ca evoluție politică personală, cât și prin mesajul bătăios, a fost deputatul Mircea Drăghici. S-a poziționat solid la București, grație relației privilegiate pe care o are cu Victor Ponta, dar a lansat constant și șarje ofensive către putere, apropiindu-se cel mai mult dintre ceilalți parlamentari PSD de ideea de opoziție energică. În rest, politică de autoconservare, la restul aleșilor. Cei doi senatori, Tămagă și Valeca, au funcționat la  ralanti, păzindu-și parcă energia și așteptând să vadă ce cărți decartează alții. De partea cealaltă, la deputați, aceeași atitudine. Filip Georgescu s-a mulțumit să facă pe supăratul pe Nicolescu, pe Libia și pe Siria și pe bancherii de pe Wall Street, Bogdan Niculescu Duvăz și-a intersectat mai rar traiectoria cu Piteștiul decât se produc eclipsele de Lună, Ion Burnei a dormitat ca răpus de somnifere, în vreme ce Radu Vasilică s-a ținut ca mânzul după iapă de Nicolescu, forța sa politică nereușind să depășească forța de frecare de mentă.

Enclava Pendiuc

Un alt pol de putere bine structurat în PSD este cel din Pitești. Condus doar de formă de Cristian Gentea, un personaj lovit parcă de autism politic, pentru că, în realitate, cel care stăpânește tot ce mișcă la municipiu este primarul Tudor Pendiuc. Orgolios, șiret și adevărat expert în promovarea propriei imagini, primarul și-a structurat la PSD-Pitești o enclavă foarte bine securizată în partid, având mereu un cuvânt greu de spus la județ. Pendiuc știe foarte bine ce reprezintă în partid la nivel electoral și știe la fel de bine să-și joace cartea foarte mare pe care o ține în mână. Tocmai la această carte trage însă cu ochiul și puterea, conștientă că primarul Piteștiului reprezintă o sursă de voturi care poate influența major scorul viitoarelor alegeri din județ. Și se așteaptă pe viitor o presiune tot mai mare pusă pe Pendiuc, prin mijloace diversificate, din care nu sunt excluse intrările dure, de cartonaș roșu, în scopul săltării acestuia în altă barcă politică. De altfel, la finalul lui 2011 au circulat deja zvonuri insistente privitoare la o trecere a primarului la UNPR. Fum fără foc se știe că nu iese, deci nu este deloc exclus ca ceva tratative pe marginea unui eventual transfer politic de acest gen să fi avut loc. Un lucru scapă însă din vedere guvernanții, atunci când fac astfel de presiuni. Că Tudor Pendiuc este un personaj extrem de orgolios, are o încăpățânare ca de catâr și ține foarte bine la tăvăleală, atunci când se acționează prin constrângere asupra sa. Ce va fi, vom vedea, dar rămânem la părerea că puterea va trebui să găsescă alte argumente, mai puțin contondente, dacă vrea să spere într-o nouă orientare politică a primarului Pendiuc.

Stăpânul

Iată că am ajuns și în tabăra puterii portocalii, condusă de maharajahul Mircea Andrei, nu degeaba poreclit și Stăpânul PDL. Spre deosebire de PSD, unde larghețea de opinii se cuplează atât de armonios încât nu lasă loc de nicio opinie coerentă, la PDL este opinia Stăpânului și atât. Nimeni nu mișcă în front atunci când acesta dă vreun ordin, atmosfera din partid fiind ca de unitate militară. Modelul este împrumutat, cu siguranță, mai de sus, pentru că PDL are un sistem piramidal extrem de bine pus la punct, în care, de la bază și până la Zeus, subaltern echivalează cu supunere oarbă față de superior. În plus, Andrei a împrumutat foarte eficient metodele de lucru ale anchetatorilor, din vremea când era procuror, aplicându-le și în politică. Mai întâi și-a studiat cu atenție subalternii, a făcut nițel pe prostul până le-a prins slăbiciunile, după care a început să-i joace pe toate degetele. Pe cele de la mână, când a venit vorba de luat banii, dar și pe cele de la picioare, când a fost rost de dat vreun șut în fund cuiva care a călcat pe bec. Eficiență maximă deci în propriul partid, unde Stăpânul pare că a dresat cam pe toată lumea, ba chiar și-a hipnotizat supușii, transformându-i în căpițe de paie. În relația cu adversarii, Andrei a aplicat aceeași politică agresivă. Ținta sa predilectă au fost primarii PSD, asupra cărora a dat un asalt continuu în ultimul an, care cu siguranță că va fi continuat și până la alegeri. Conștient că primarii sunt niște vectori electorali importanți în economia votului final, senatorul dâmbovițean a făcut potecă pe la fiecare, având în traistă fie promisiuni cu bani pentru investiții, fie vreun dosărel mai indecent, în caz că ar fi arătat opiniei publice. În mare majoritate, au cam fost cacealmale. Puțini sunt cei care au primit finanțări reale pentru investiții, iar în ce privește dosarele, Andrei își supralicitează probabil propria influență, să vadă cine pică la zar. Armele sale de bază sunt specularea la sânge a slăbiciunilor celor pe care îi conduce și ale adversarilor, utilizarea până la penibil a influenței pe care și-a făcut-o în presă și banii. Supus până la plecăciune față de greii partidului din București, dar dur ca Moș Teacă față de proprii „soldați nedeciuplinați”, Stăpânul PDL-Argeș a obținut până acum cam ce-a vrut. A fost cocoțat cu forcepsul la șefia Comisiei PDL de justiție și afaceri externe, stârnind chiar furia vicepreședintei Monica Macovei, iar în plan local și-a pus toți supușii, plus grosul presei pe lanț, făcând totodată și o serie de incursiuni în tabăra opoziției, în vederea luării de prizonieri. Câți vor fi, vom vedea. Cert este că toată această atitudine n-a avut totuși efectul scontat. PDL continuă să se situeze pe poziții de avarie în județ, din punct de vedere electoral, semn clar că acest gen de a face politică este cu două tăișuri, unul care taie, dar și unul care te taie. Mai mult decât atât, Andrei nu poate fi deloc liniștit în ceea ce-l privește, în condițiile valului anticorupție care a început deja să lovească de la  București și va lovi, se spune, și pe viitor, de-a valma, fie în PDL, fie în USL. Știe prea bine că nu este deloc un heruvim în materie de afaceri, are numeroase puncte nevralgice în dobândirea uriașei sale averi de zeci de milioane de euro, la fel cum știe că în aceste vremuri tulburi, mai nimeni din PDL nu se poate lăuda că are imunitate la dosar.

Cotizanții

La fel ca la PSD, și la PDL există poli de putere, care se manifestă distinct, dar sub stricta supraveghere a lui Mircea Andrei. În primul rând, sunt numeroșii directori de instituții publice, din rândul cărora sunt deja câțiva care au privilegiul să nu stea doar pe burtă la partid, ci să se ridice timid chiar până la genunchii Stăpânului, ba chiar să îndrăznească să-l privească un pic în ochi. Cei mai importanți sunt prim-vicepreședinții, Gabriel Bratu și Cătălin Teodorescu, mereu cu o perie la îndemână să adune scamele șefului, precum și șefii de la Finanțe și ITM, Dorin Falcă și Ciprian Berevoianu, mereu săritori cu tufle groase în punga partidului, ori cu mijloace blonde sau brunete de divertisment politic. Important este cu siguranță și afaceristul Fănică Lăzăroiu, dar numai până ce va termina toți banii și se va trezi dator vândut la Stăpân, moment ideal în care să primească o avansare în ștreang din punct de vedere politic. Ar mai fi buni la decartat și Fănică Ciocănel, de la Casa de Sănătate, cu condiția să nu facă infarct financiar, iar în ultima vreme și afaceristul Dan Dragomir, prospătul cotizant la alegerile preliminare de la Senat, dar și alți directorași și afaceriști, atât cât îi vor ține conturile și… dosarele.

Cvartetul de coarde

Mai există în PDL și gruparea edililor reuniți în Liga primarilor portocalii, condusă cu mână de fier de Florin Frătică de la Bradu, secretarul general al partidului. Nu sunt stat în stat, ci mai de grabă stat pe ștat la PDL, având reale calități în distribuirea plus-valorii politice atât în punga Stăpânului, dar și în propriile conturi de venituri fără cheltuieli. Frătică este liderul de necontestat al grupării, și și-a consolidat acest statut în 2011, dar mereu aproape de el s-au aflat primarii de Ungheni, Iulian Miu, de Oarja, Costel Bâlea și de Albeștii de Muscel, Ionel Năftănăilă. Sigur, mai sunt și alți primari incluși în Ligă, dar cei patru sunt de bază. Până și Stăpânul Mircea Andrei îi tratează cu maxim respect, semn clar că nu vrea să-i supere, ba chiar se teme un pic de dânșii, grație influențelor pe care le au prin părțile esențiale ale partidului. Că nu degeaba li se spune „Cvartetul de coarde” al PDL. Cum nu ești atent, cum îți interpretează niște arii și simfonării unde nu te aștepți.

Dizidenții

În fine, mai există în PDL și două personaje rebele, care s-au dovedit deocamdată imune la asalturile Stăpânului și nu vor neam să-i facă plecăciuni, ca toți ceilalți. Este vorba de deputatul Sorin Pandele și de prefectul Gogu Davidescu. Primul este unul din ultimii mohicani ai gărzii vechi a partidului și, chiar dacă pare vulnerabil în fața asaltului Stăpânocrației, care i-a promis deja că-l sare schema când se vor face listele de candidați pe colegii, nu a părut deloc dornic să pupe poala cârmuirii. Posibil să țină prin sertare și un as foarte tare, pentru că, în caz contrar, e mâncat. De partea cealaltă, prefectul Davidescu i-a ținut la rândul său piept Stăpânului, dejucând de fiecare dată înverșunatele intenții ale acestuia de a-l schimba din funcție. Se vede că Gogu are stofă de supraviețuitor, care știe la perfecție Legea privind regimul armelor, munițiilor și dispozitivelor politice explozive. Fie are armura prea blindată, fie are țeava tunului prea lungă, de calibru mult mai mare decât al Stăpânului.
Material realizat de Mihai BĂDESCU

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii