Web Analytics

articol scris vineri, 03 octombrie 2025

Reținut de polițiștii de investigații criminale piteșteni. Nu a respectat ordinul de protecție față de tatăl său

retinut

În ziua de 2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție (3 acte materiale) și au reținut un bărbat de 39 de ani.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 30 septembrie a.c., ulterior emiterii unui ordin de protecție de către Judecătoria Pitești, bărbatul în cauză ar fi părtruns în locuința tatălui său, în două rânduri, respectiv în jurul orei 17:45 și al orei 18:30. De asemenea, în ziua de 2 octombrie a.c., cel în cauză a fost depistat de polițiști la locuința tatălui său, în jurul orei 15:45, încălcând obligațiile impuse prin ordinul de protecție, prin care s-a stabilit evacuarea celui în cauză din locuința comună, obligarea la păstrarea unei distanțe minime de 50 de metri față de acesta și de locuința sa, precum și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu tatăl său.

Citește și Argeș. Minor de 16 ani, arestat preventiv. Acte de violență la un centru de minori

Bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliției, iar în urma administrării probatoriului și a parcurgerii etapelor procesuale, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Urmează ca în cursul zilei de astăzi, 3 octombrie, bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moșii de toamnă 2026. Ce se dă de pomană pe 7 noiembrie și ce tradiții respectă credincioșii

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, sunt pomeniți cei trecuți la cele veșnice, cu prilejul Moșilor de toamnă, cunoscuți și sub numele […] Citește!

Portarul Ionuț Radu ratează ultimele două meciuri ale României din Liga Națiunilor

Portarul Ionuț Radu nu va fi disponibil pentru ultimele două partide ale României din Liga Națiunilor, împotriva Poloniei și Bosniei […] Citește!

Mendy, cel care a răpus-o pe Dinamo: „Merităm aceste puncte, am muncit mult”

La rândul său, atacantul senegalez Mamadou Mendy, autorul golului care a adus victoria piteștenilor după o gafă a lui Nikita […] Citește!

Dani Coman, mesaj pentru suporteri: „Vrem liniște!”

După ce FC Argeş a învins pe Dinamo, în etapa a 15-a din SuperLiga, președintele grupării piteștene a intrat în […] Citește!

Robert Sierra, după ce a marcat în poarta lui Dinamo: „A fost greu, ne-am încurajat tot timpul”

Mijlocașul spaniol Robert Sierra, autorul primului gol în meciul dintre FC Argeș și Dinamo, este extrem de încântat de victorie, […] Citește!

Dani Coman a răbufnit după victoria cu Dinamo: ”Să se termine cu răutatea asta!”

FC Argeș a învins Dinamo și a pus capăt unei perioade negre. Dani Coman a recunoscut că victoria a fost […] Citește!

Cum a comentat Nuno Campos eşecul cu FC Argeș: „Pierdem împreună, câștigăm împreună. Rezultatul este nedrept!”

Nuno Campos este un antrenor dezamăgit după ce echipa sa, Dinamo București, a pierdut în deplasare, la FC Argeș, cu […] Citește!

Bogdan Andone, după FC Argeș – Dinamo 2-1: „Dumnezeu ne-a răsplătit cu golul din finalul jocului”

Fără victorie în campionat de aproape trei luni, FC Argeș a dat lovitura în partida cu Dinamo. Bogdan Andone (51 […] Citește!

Escapade de weekend și ritualuri care merg cu tine

Spre deosebire de o vacanță lungă, o escapadă de weekend nu lasă loc pentru acomodare, acele câteva zile trec înainte […] Citește!

FC Argeș – Dinamo 2-1

Etapa a 15-a din SuperLiga a programat astăzi, la Mioveni, partida dintre FC Argeș și Dinamo , care s-a terminat […] Citește!

Soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă de la etaj. A fost salvată de echipele de intervenție

Momente tensionate vineri, 6 noiembrie, în Arad, unde soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă […] Citește!

Ogăriţă împuşcată în cap şi puiul ei, adoptaţi în Austria. Juliei i se va face reconstrucţie facială

Julia și Romeo au fost salvați în situație de urgență la un apel telefonic din partea unor iubitoare de animale […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete