Compania Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că miercuri, 19 iunie, între orele 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dambovița, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Arad, Alba și Sibiu.
Citește și: Caniculă! Cod portocaliu, inclusiv în Argeș
Potrivit sursei citate, măsura este adoptată pentru protejarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
Conform legislației, administratorul drumului poate interzice temporar circulația acestor vehicule în județele afectate de codul portocaliu, cu excepția mașinilor ce participă la intervenții în caz de forță majoră și a transporturilor: de persoane; de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; funerare; poștale; de echipamente de prim ajutor; pentru distribuire de carburanți; de mărfuri sub temperatură controlată; pentru tractări vehicule avariate; pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; de apă îmbuteliată; de produse provenite din exploatări agricole; militare implicate în exerciții multinaționale.
CNAIR va reveni cu reveni cu noi comunicate în funcție de avertizările meteorologice emise de ANM.
0 Comentarii