Web Analytics

Restricții COVID: 173 de argeșeni au fost sancționați

de | 6.12.2021 13:37 | Actualitate

Polițiștii argeșeni au desfășurat 29 de acţiuni punctuale, dintre care 25 au fost organizate independent de către poliţişti, trei organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri. 

În cadrul acțiunilor au fost verificate 1.741de persoane, precum și 138 de mijloace de transport.

De asemenea, în cele 24 de ore, au fost verificate 126 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.

Citește și: Cununie oprită de jandarmi, la Băbana

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 173 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.000 de lei, după cum urmează:

– 167 de sancțiuni, în valoare de 10.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală;

6 sancțiuni, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii