Web Analytics

articol scris joi, 03 octombrie 2024

Repriza a doua de box la Spitalul Câmpulung

Un căutător de talente la box ar trebui să petreacă ceva timp la Spitalul Municipal Câmpulung! Nu ca pacient, ci ca scouter, fiindcă sunt acolo unii medici cu talent pugilistic care ar putea urca în ring fără să-și mai irosească calitățile sportive prin cabinete.

Dovada a fost dată recent, la Psihiatrie, acolo unde activează trei doctori, doi fiind mamă și fiu. Secția în cauză a devenit un butoi cu pulbere din diverse motive, iar o scânteie a apărut ducând la conflict fizic între doi dintre medici, unul primar și altul specialist. Cel cu mama în secție a fost mai bun la box, celălalt, nu, însă tot acesta din urmă s-a ales cu sancțiuni. Și nu puține, și venite din partea conducerii! Așa se face că la acest moment doctorul care a încasat se judecă cu Spitalul, pe rolul instanțelor de judecată existând nu mai puțin de patru dosare inițiate de acesta. Sunt contestate o hotărâre din februarie 2024 și decizii de sancționare primite în iulie-august, în unele cazuri chiar câte două pe zi.
Pentru a justifica titlul, trebuie menționat faptul că prima repriză de box spitalicesc despre care s-a aflat a avut loc la începutul anului 2020, la Cardiologie. Atunci, cel care a încasat a și plecat de la Câmpulung.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Dârmănești: În decembrie copiii se pot bucura de noua sala de sport

Citește și Învățământul, prioritar în comuna Recea

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bogdan Andone, în război cu arbitrii după eșecul cu Rapid. Antrenorul lui FC Argeș, reclamat la FRF

Bogdan Andone, antrenorul lui FC Argeș, a fost reclamat la Comisia de Disciplină a FRF de Comisia Centrală a Arbitrilor, […] Citește!

Fostul boxer găsit împușcat în cap într-o pădure de lângă Iași a murit. Familia și-a dat acordul pentru prelevarea organelor

Viorel Oarză, fost boxer, a murit sâmbătă la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde era internat în stare critică după […] Citește!

Vremea se schimbă brusc în România: de la 32 de grade la ploi, frig și primii fulgi de zăpadă

După un weekend cu maxime de până la 32 de grade Celsius, temperaturile vor scădea treptat, iar în prima parte […] Citește!

De la Dacia 1100 la Bigster, eveniment de colecție la Muzeul Județean Argeș

De la Dacia 1100 la Bigster, modele clasice, mașini de competiție și o Dacia electrică au atras publicul pasionat de […] Citește!

Focuri de armă pe centura Alexandriei. Trei hoți de combustibil, prinși în flagrant

Trei persoane au fost prinse în flagrant, în noaptea de 18 spre 19 septembrie, în timp ce încercau să fure […] Citește!

Șarpe de peste 1,5 metri, capturat într-un restaurant din Mamaia Sat. Jandarmii au intervenit de urgență

Momente de panică într-un restaurant din Mamaia Sat, județul Constanța, după ce un șarpe lung de peste 1,5 metri a […] Citește!

Parapantist căzut în Masivul Leaota, preluat de elicopterul SMURD

Salvamontiștii au din nou de lucru în weekend. Sâmbătă, 19 septembrie, Aflăm de la Cristian Toma, șeful Salvamont Argeș, că […] Citește!

Incendiu la Bascov, în Argeș. Persoană cu atac de panică

Incendiu în Argeș. Pompierii au intervenit sâmbătă, 19 septembrie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din comuna […] Citește!

Accident la Pitești. A doborât un stâlp și a acroșat alte două mașini

Un eveniment rutier a avut loc sâmbătă, 19 septembrie, în municipiul Pitești. Este vorba despre un accident produs pe bulevardul […] Citește!

Sandro Mazzola, legenda lui Inter Milano, a murit la 83 de ani. „Unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie”

Sandro Mazzola, una dintre marile legende ale fotbalului italian și ale clubului Inter Milano, a murit la vârsta de 83 […] Citește!

Scumpiri în benzinării. Motorina s-a apropiat la 12 bani de pragul de 11 lei/l

După Lukoil, care a urcat încă de vineri prețul motorinei la 10,86 lei/l, și liderul pieței, OMV Petrom, a efectuat […] Citește!

Donald Trump sugerează că acceptarea Canadei ca membru asociat al UE ar putea constitui un „act ostil” şi ameninţă blocul european cu noi tarife

Preşedintele Donald Trump a sugerat miercuri că în cazul în care Uniunea Europeană va permite Canadei să devină membru asociat, acesta ar putea […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Conf. dr. Adrian Tase: „ESC preia conducerea în medicina cardiovasculară asistată IA”

Din ediția tipărită

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete