Web Analytics

Reprezentantul Vaticanului, prezent în premieră la Simfonia Lalelelor

de | 21.04.2017 11:32 | Actualitate

11La deschiderea ediţiei a 40-a a „Simfoniei Lalelelor” au participat numeroase oficialităţi.

Primarul Piteştiului a primit de dimineaţă invitaţii în holul mare al Primăriei, care a devenit neîncăpător. Împreună cu invitaţii, edilul Ionică a participat apoi la Parada Florilor.

Au fost prezente la Simfonia Lalelor delegaţii din Olanda, Portugalia, Palestina, Republica Moldova, Grecia, Serbia, Turcia şi Suedia.

12Au mai participat ambasadorul Belarului în România, Andrei Grinkevich, consulul onorific al României în Elveţia Marinela Somazzi Safta, dar şi nunţiul apostolic în România, Miguel Maury Buendía (foto), aflat pentru prima dată la Simfonia Lalelor.

Printre invitaţii prezenţi la Simfonia Lalelor alături de primarul Cornel Ionică sau aflat parlamentari de Argeş, reprezentanţi ai administraţiei centrale şi judeţene, ai administraţiei locale, primari din Argeş etc.

Au fost prezenţi preşedintele CJ Argeş, dr. Dan Manu, vicepreşedintele CJ, Ion Mînzînă, prefectul Emilian Dragnea, subprefectul Gabriel Stoian, parlamentarii de Argeş: Cristina Stocheci, Gheorghe Marin, Radu Vasilică, Nicolae Velcea, Dănuţ Bica, Ionuţ Moşteanu, primarul de la Mioveni, Ion Georgescu, precum şi mulţi alţi primari din judeţul Argeş, consilieri judeţeani şi consilieri locali.

Din administraţia centrală au participat Ministrul Cercetării Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş, dar şi Marcel Bogdan Pandelică, președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii