# Trei musceleni au investit un milion euro în singura fabrică de bere din județ # „Noi facem berea, nu există alt angajat”, spune Dan Dutcă, unul dintre cei trei patroni, care adaugă faptul că el și ceilalți doi asociați s-au școlit afară în fabricarea berii artizanale

Se cunosc de mulţi ani, de decenii, cum spun ei, deşi niciunul n-a trecut de 50 de ani, iar cel mai tânăr de-abia a schimbat prefixul din 3 în 4. Li s-au intersectat destinele de mai multe ori, câteodată au trecut şi ani în care nu s-au întâlnit nici măcar pe Bulevardul „Pardon”, însă, odată cu ajungerea la maturitate, au resimţit puternic dorul de Câmpulung. „Puteam foarte bine să stăm în Bucureşti, dar am preferat să ne întoarcem acasă. Am tot fost plecaţi, inclusiv afară, dar tot am tras pe la Câmpulungul nostru, să investim aici. Tot sperăm să fie mai bine şi de-aia punem şi noi umărul la treabă”, recunoaşte Cătălin Rizoiu, unul dintre cei trei câmpulungeni care au iniţiat recent o afacere inedită pentru zonă, investind într-o fabrică de bere. O microberărie, mai bine spus, în care, după 28 de zile de fermentare, se produce câte o şarjă de 20 de hectolitri de Lager. Primul pahar a fost băut anul trecut şi, spune Daniel Dutcă, cel care se transformă din judoka de performanţă în maestru berar, „l-am băut toţi patru”. Al treilea e partenerul de afaceri Julien Ghiţă, al patrulea era un maestru berar din Austria, solicitat să supravegheze începutul producţiei.

Dan şi Cătă s-au asociat prima dată acum mai mult de un deceniu, când au deschis Clubul „Kaffa” la Câmpulung. O afacere cam riscantă, ţinând cont de reputaţia cluburilor muscelene, însă toţi s-au convins în timp că nici musca nu bâzâie în club, dacă nu i se permite. „Am investit mult când am deschis Kaffa”, povesteşte Dan Dutcă, cel care după 2012 a fost şi consilier local la Câmpulung. „Era cel mai frumos şi fiţos local, dar noi ne adresăm publicului larg, nu avem criteriu după cum eşti îmbrăcat sau câţi bani ai în buzunar. Nu, singurul nostru criteriu este ca cei care intră la noi să fie civilizaţi. Pe cine a venit cu gură mare şi nu a ştiut să se comporte am preferat să nu-l mai avem client. Şi de-aia e sigur! Suntem părinţi şi ne dăm seama ce înseamnă să plece copilul seara în oraş şi să stai cu emoţii pentru el”. Şi ziua, nu doar seara, se simte liniştea la Kaffa, transformată apoi în Berăria „Pardon”. Pe terasă, la mese, sunt şi puştani, şi oameni ajunşi la pensie. Iar asta şi pentru că ideea a fost de la început aceea de a mixa partea de restaurant cu cea de bar şi de club. „Noi am încercat să aducem în locul de socializare, în bar, şi partea de mâncare, pizza, paste, mâncare gătită rapid şi la vedere. În restaurantele vechi nu prea aveai acces, iar acum la noi din terasă vezi în bucătărie. S-a dus demult chestia aia cu «cine ştie ce fac ăia în bucătărie?». Oricum nu se mai face, că sunt multe organisme de control”, spune Dan. Şi susţine că în acest domeniu lucrurile sunt în perpetuă mişcare, o să vină peste câmpulungeni şi moda street-food, ca în alte părţi. Aşa că şi cei doi câmpulungeni se vor adapta.

Echipamente moderne aduse din Austria

Modelul „Kaffa” a fost dus şi la Bucureşti, a mers patru ani, apoi a fost o problemă cu spaţiul şi s-a încheiat. Iar asta se întâmpla pe când, împreună cu Julien Ghiţă, Julică, aşa cum îl ştiu câmpulungenii, au început să se gândească la fabrica de bere. „Prin 2017 am avut nişte discuţii preliminare, ne-am decis, iar în ianuarie 2018 am demarat construcţia şi achiziţia de echipament”, povesteşte Dan Dutcă. „Cochetând cu lumea asta, cu localuri, ne interesau şi evenimentele de profil. Şi au început să apară evenimentele cu berea artizanală… şi am cercetat un pic şi ni s-a părut interesant, e un domeniu în care nu există limite… Poţi să faci bere de care vrei, cu ce aromă vrei, îți lasă loc la creativitate… Şi e şi un domeniu bănos, mai ales că acum toate localurile din România contractează furnizori. Am făcut calcule şi am realizat că putem performa”. Da, au realizat faptul că poate fi o afacere bună, dar şi investiţia a fost mare, de aproape un milion de euro. Mare parte băgaţi în echipamentele moderne aduse de la un producător de top din Austria.

„Noi facem berea, nu există alt angajat”

Fabrica au construit-o la Lereşti, în timp s-au instruit în domeniu, aşa că ei sunt berarii din Muscel, pasionat fiind în special Dan Dutcă. El porneşte şarja, el o opreşte. Şi nu e deloc simplu. „Noi facem berea, nu există alt angajat. Ne-am gândit şi la asta, fiindcă în nomenclator nu există meseria de maestru berar, ci doar de tehnolog. Cum ar fi sunat un anunţ «caut maestru berar la Câmpulung»?!”, se amuză maestrul berar Dan Dutcă.
S-au axat pe berea blondă Lager. „Deocamdată producem şase sortimente. O să venim cu câte un sortiment odată la două luni până undeva la 10-12 sortimente. Berea blondă, clasică, Lager-ul blond merge foarte bine, dar lumea încearcă şi bere roşie, cei peste 50 de ani preferă berea neagră. Contează şi ce s-a consumat ani la rând. Cum e Lager-ul blond care le reaminteşte tuturor de berea veche. Şi nu e vorba doar de gust, ci că le trezeşte amintiri din perioada în care erau tineri. Mai ţii minte ce făceai când aveai 20 de ani şi beai bere…”, se amuză Dan.

„Îmbutelierea la sticlă dăunează berii”

Piaţa berii artizanale este în plină explozie în România. Asta o ştiu foarte bine cei trei musceleni. „De când ne-a venit ideea şi până ne-am autorizat, într-un an şi câteva luni, de la 15 microberării în România s-a ajuns la 30. Acum sunt vreo 50. E o dezvoltare accelerată. România poate să suporte în jur de 200 de microberării. Cred că, încet-încet, trendul ăsta de bere artizanală se va transforma în bere locală, în produs local. Dacă ne uităm puţin în vest, la cei care au cultura berii mult mai fundamentată, de sute de ani, te duci în Koln, bei bere specifică zonei, în Nurnberg, la fel. Ca la noi cu ţuica…”, spun ei. „Berea noastră e nefiltrată, nepasteurizată, necesită condiţii speciale de păstrare şi transport. Noi nu vrem să omorâm berea… Noi vrem să ţinem produsul autentic cât mai natural şi să aibă multe beneficii, adică drojdia aceea de bere care are multiple beneficii să rămână vie în bere. De-aia e greu să o transporţi la distanţe mari. Aşa că începi să deserveşti publicul cât mai aproape de fabrică”. Ideea e că sunt cam singurii pe piaţă pe o rază de câteva judeţe. Şi au deschis un magazin la Câmpulung, au propria berărie care poartă aceeaşi denumire ca şi berea, adică „Pardon” (de ce „Pardon”, asta o să aflaţi imediat!), trimit bere la Piteşti, în cluburi şi restaurante cum e cel al lui Mircea Dinescu, dar şi la Bucureşti. Repede, repede şi doar în butoaie de 30 de litri. „Îmbutelierea la sticlă dăunează berii. Cred că suntem singurii care nu îmbuteliem în sticlă, ne ferim de sticlă cât o să putem de mult. Doar dacă din considerente financiare sticla ar fi ultima opţiune ca să putem să menţinem business-ul, atunci probabil că am face-o”, susţine Dan. „Să pasteurizezi o bere înseamnă să omori tot ce e viu în berea aia… Asta înseamnă să o bagi în sticlă, oricum sticla e mult mai vizibilă, altfel îţi promovezi produsul. A noastră fermentează natural 28 de zile, apoi o băgăm în butoaie aduse din Belgia”, completează ideea şi Cătălin Rizoiu.

„Ca berar, îmi place să experimentez, să mă joc cu aromele”

Din ce povestesc cei doi, domeniul berii artizanale e fascinant. Şi greoi, problematic… „Trendul pe bere artizanală e pe tip Ale, pe aromatizate, beri acrişoare fermentate cu bacterii… Dar noi am ales Lager. Ca berar, îmi place să experimentez, să mă joc au aromele…, dar pe Lager nu poţi să mergi la ghicit. Ai greşit ceva, nu mai poţi interveni şi pierzi toată cantitatea”, susţine Dan. Ideea e că legislaţia, autorităţile nu au ţinut pasul că dezvoltarea domeniului berii artizanale în ţara noastră. „Dacă vreau să scot un sortiment nou, poate prima dată nu îmi iese. Atunci, fiind sub autoritate vamală, de partea aia nu poţi scăpa. Nu o vinzi, că nu e ce ţi-ai propus şi îţi dai singur în cap. Ca produs, nu e bere alterată, dar nu e gustul dorit. Şi nu ştii ce să faci… De aia trebuie diferenţiată berea artizanală de berea marilor producători… Am mai spus, la ei, dacă nu iese cum trebuie, poţi interveni, la noi, nu! Practic, eşti prins la mijloc! Nu o vinzi, îţi asumi pierderea, dar nici nu poţi scăpa de ea”, explică Dan cum stau lucrurile.

„Pardon” de 5.000 hl pe an

De ce bere „Pardon”? „Păi – spune Dan – am împuşcat doi iepuri deodată cu Pardon. Am avut o listă de denumiri din care am tot tăiat şi am ajuns toţi trei la o singură opţiune. Trebuia să ne legăm de zonă… Și când ne întreabă lumea de ce «Pardon» să le spunem că la noi există bulevardul cu aceeaşi denumire, să le spui povestea, să promovezi oraşul… Apoi e o denumire, un cuvânt uzual, foarte uşor de reţinut şi cunoscut în mai multe limbi… Deci ne promovăm şi oraşul, şi berea! Oricum, am consultat şi o firmă de branding”, recunoaşte el. Oricum, au în plan şi mărirea capacităţii, de la 2.000 de hectolitri pe an la circa 5.000. În pofida ideii lui Dan că acum în afaceri e mai greu ca înainte. E mai greu, dar te descurci dacă te poţi adapta. „Cred că lucrurile merg din ce în ce mai greu… Tot mai multe taxe, tot mai multe organisme de control, dar acum s-a cam schimbat atitudinea, nu te mai consideră din start infractor. Probabil e schimbarea asta de generaţie, nu mai vin războinici… Pe vremuri, când veneau controale, angajaţii erau în stare să sară gardurile de frică…”, spune berarul Dutcă.
Cătălin Ion Butoiu