Web Analytics

Reportaj în inima Serbiei. Mulţumesc, Kraguevac! A fost o onoare să te cunosc

de | 4.04.2018 21:37 | Actualitate

10 01Ce știu piteștenii, la nivel basic, despre Kraguevac? Și doar o mică parte dintre ei, să nu ne închipuim că e fenomen de masă și că tinerii care merg la pub sau la filarmonică stau la taclale despre frăția legată de orașul lor cu unul din Serbia. Mai sunt trei ani și această înfrățire schimbă prefixul spre cincizeci (în 1971 s-a semnat acordul) și cu siguranță se puteau face mai multe. Nu doar reciprocitate în vacanțele de vară pentru câteva generații de elevi și nu doar tradiționalele vizite de curtoazie la Simfonia lalelelor, respectiv la zilele celor două orașe. E loc de mai bine, asta e ideea! Însă, în primul rând despre sârbi și despre Kraguevac vreau să vorbesc în acest reportaj. Despre niște oameni frumoși și civilizați ca râurile de munte și de o dârzenie care te fixează încă de la prima privire. Mai cred și că, la sârbi, ADN-ul se recoltează direct din stâncile aspru sărutate de cizmele partizanilor în Al Doilea Război Mondial. Au spirit de luptători în genă, nu întâmplător domină Europa la sporturile de echipă, la baschet și volei, ca să dau doar două exemple. De altfel, naziștii i-au pedepsit pentru dârzenia lor și au executat 3000 de sârbi într-o singură și neagră zi, pe 21 octombrie 1941, la marginea orașului Kraguevac, la Sumerice. 

De la Pitești la Kraguevac, prin Vidin

10 003Care-i povestea acestei călătorii intempestive făcute alături de colegul Cristian Vasile, săptămâna trecută, la frații noștri sârbi? N-are nicio legătură cu Primăria Pitești, asta vreau să subliniez din start, ci cu municipalitatea din Kraguevac. Nu că ne-ar fi displăcut ideea de a ne fi invitat Primăria din Pitești într-o documentare la Kraguevac, numai că n-a fost să se întâmple asta în istoria de 24 de ani a Jurnalului de Argeș. De ce? Asta da, chiar e o întrebare!  A făcut însă să se întâmple acest lucru poetul și ziaristul Florian Silișteanu, care a obținut invitațiile pornind de la o carte a sa – Meseria de martor – scrisă în 1999, imediat după bombardamentele NATO asupra Serbiei şi, implicit, asupra orașului Kraguevac. Și cum la anul se împlinesc două decenii de când avioanele F16 au bombardat uzina de mașini și de armament Zastava, Florian Silișteanu le-a propus gazdelor proiectul unei noi cărți. Așa am ajuns să plecăm luni, 26 martie, la 10.30, din Pitești. Am trecut granița la bulgari pe la Vidin, la sârbi pe la Jazecar, iar la 17.30 eram la Hotel Jelegora din Kraguevac. Unde ne așteptau Silișteanu și gazda noastră pentru trei zile, Bojana Sreckovic de la departamentul Relații internaționale și comunicare al municipalității din Kraguevac. Silișteanu a vorbit cu mai mulți martori oculari ai evenimentelor din 1999, dintre care și trei   ziariști, apoi am fost la masă, după care la o scurtă plimbare nocturnă prin centrul orașului. Și așa s-a terminat prima zi. Era să uit! La hotel ne aștepta și Șole, un sârb foarte cunoscut în Pitești datorită faptului că însoțește în fiecare an delegația din Kraguevac la Simfonia lalelelor și la Zilele Piteștiului. Numele din buletin e Dușan Soșkic, bate binișor spre optzeci de ani, însă n-ai zice că-i are, la cum arată. E un talentat pictor amator şi Cetățean de onoare al Piteștiului, făcut de Tudor Pendiuc în 2014.

La Zastava, ca la Aro

10 04A doua zi, pe 27 martie, la ora 11.00 eram în biroul directorului general de la uzinele Zastava. Domnul Milan Kostic bate către 70 de ani, are patru copii și e fan Vladimir Putin. Dar e un tată internaționalist, dacă pot să spun așa. Are un băiat care studiază la Moscova, un altul antrenor de baschet la Orlando, în Florida, o superbă fiică ce lucrează în IT, în Germania, și încă un fiu în Serbia, singurul care i-a rămas alături. A fost de mai multe ori în România, a semnat contracte cu combinatul de oțeluri speciale de la Târgoviște și a rămas prieten cu fostul ministru al construcțiilor de mașini. Avram, din perioada lui Ceaușescu. Știe de Dacia, însă n-a fost niciodată la Pitești. În 1999, imediat după ce americanii au bombardat uzinele Zastava, i-a scris o scrisoare lui Bill Clinton. Florian Silișteanu i-a propus ca la anul, chiar în ziua în care se împlinesc 20 de ani de când NATO a bombardat secția de forjă de la Zastava, fabrica să se oprească pentru două ore și să se organizeze în hală un concert. Domnul Kostic a cuplat imediat la idee și a promis tot sprijnul pentru materializarea acestui proiect.    
10 06Din biroul directorului general, am plecat direct în secția de forjă, să vizităm hala bombardată. M-am simțit ca la Aro, în urmă cu 20 de ani. Același miros de aer metalic stătut, parcă ne-am fi întors în timp. O experiență interesantă ca ziarist, alături de un King Kong din fontă, așa cum mi s-a părut marea forjă luată la țintă de avioanele F16 în 1999. Oameni buni cu figuri blazate, muncind din greu pe mașini hiperuzate moral, însă foarte dârji în a pune copiilor o pâine pe masă. Și dincolo de vremuri, demnitatea sârbească plutind deasupra tuturor. De la circa 40.000 de salariați pe vremea lui Tito, Zastava mai are acum sub 3.000, plus încă vreo 2.000 care lucrează în secția pentru Fiat. Însă directorul Kostic e optimist că vor veni chinezii să investească în uzina lui, mai ales după ce statul sârb a răscumpărat pachetul de acțiuni deținut de un magnat țepar bulgar, care n-a mai dus la capăt investițiile promise. 

Parcul memorial de la Sumarice sau 3000 de sârbi executați de naziști într-o singură zi

10 02După-amiază am luat un taxi și am vizitat Complexul memorial de la Sumarice, acolo unde v-am spus că naziștii au executat 3000 de sârbi într-o singură zi. În dimineața lui 21 octombrie 1941, fasciștii au închis orașul Kraguevac și cine a rămas în el a fost deportat către dealurile de la margine, acolo unde și-a găsit sfârșitul în șapte sau opt gropi comune. În locul unde nemții au îngropat la grămadă sârbi, evrei, țigani, tineri și bătrâni, studenți și profesori, preoți și țărani, sârbii au creat un impresionant parc, întins pe nu mai puțin de 321 hectare. Astăzi, localnicii fac jogging acolo sau se relaxează plimbându-și câinii de rasă, în vreme ce turiștii vizitează și iau aminte la istoria sârbilor. Cred că am făcut cel puțin 10 km pe jos, trecând în revistă  diverse capodopere arhitectonice amplasate pe iarbă și care amintesc de destinul tragic al celor uciși aici. Am revenit a doua zi, ca să vizităm interiorul memorialului și să ne întâlnim cu tânăra directoare a muzeului.

Vizită la hotelul magnatului ce deține jumătate din Kraguevac 

10 03În ultima zi, pe 28 martie, aveam programată o întâlnire cu noul și tânărul primar al orașului Kraguevac, domnul Radomir Nikolic. Undeva la ora 14.30. N-o să insist asupra ei, fiindcă aveți în pagina alăturată un amplu interviu cu edilul orașului înfrățit cu Piteștiul, precum și un portret al acestuia. De un singur lucru pot să vă asigur: omul e fabulos în firescul  cu care se comportă, având în vedere că e fiu de președinte, al penultimului președinte al Serbiei.
În prima parte a zilei l-am însoțit pe Șole, care a ținut neapărat să ne ducă pe acoperișul hotelului de 4 stele „Kraguevac”, spre a vedea o superbă panoramă a orașului. Hotelul e proprietatea lui Milorad Bozovic, un multimilionar sârb care a făcut avere cu mai multe fabrici în Suedia și care are proprietăți în diverse locuri din Europa și care, așa cum ne-a asigurat același Șole, a cumpărat cam jumătate din Kraguevac. Magnatul nu era în țară, altfel Șole ținea neapărat să-l cunoaștem. Tot Șole ne-a spus că magnatul  sârb e foarte interesat să cumpere Hotelul Muntenia din Pitești și, vă vine să credeți au ba, la Kraguevac se știa că și magnatul piteștean Gheorghe Badea e în negocieri avansate să cumpere același hotel. Ca să vezi ce mică e lumea! La intrarea în Hotelul Kraguevac am văzut o placă ce anunța că aici se țin ședințele Clubului Rotary, iar la ultimul etaj,  pe pereții unui luxos restaurant, tronau picturile aceluiași Șole, despre care atunci am aflat că este și un foarte bine cotat pictor local. După interviul cu primarul, pe la ora 16.00 am plecat întins spre Pitești. Am ajuns cu bine, dovadă fiind acest reportaj care sper să vă placă și să vă umple inimile, așa cum vă asigur că ni le-a umplut și nouă.

Kraguevacul urban şi oamenii săi

Câteva cuvinte și despre Kraguevacul urban și oamenii săi. Surprinzător, e mai populat ca Piteștiul, are peste 211.000 locuitori. Deși e al patrulea oraș al Serbiei, n-are niciun mall. Parcul de mașini e învechit, nici nu se compară cu ce vedeți pe străzile noastre și nu există o marcă dominantă. Au însă clădiri vechi și bine conservate, mult mai multe decât în Pitești. A fost aproape ireal să văd că se fumează în restaurante și cafenele, iar asta e un punct mare în favoarea noastră. Ca paritate, un euro se vindea cu 119 dinari, iar prețurile în magazine erau cam cu 15% mai mici decât la noi. Puteai bea o cafea bună cu 8 eurocenți și traversa orașul cu taxiul plătind doar doi. N-am văzut pițipoance prin cafenele, iar pe stradă sârboaicele erau frumoase de la natură, nu tunate sau botoxate. Oamenii, poate mai săraci decât la noi, dar foarte civilizați și senini în demnitatea  lor. Mulțumesc, Kraguevac! A fost o onoare să te cunosc.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii