Web Analytics
scris miercuri, 25.09.2024

Relocarea ursoaicei cu pui de pe Transfăgărăşan a fost îngreunată de apariţia altui urs

Prefectul: „Cușca a fost mutată mai sus. Vânătorii așteaptă să prindă ursoaica”

La Vidraru, procesul de relocare a ursoaicei cu pui a stagnat din cauza apariției unui alt urs, un mascul care probabil își făcea veacul prin zonă și care a fost ademenit de mirosul hranei de lângă cursa instalată. Prin urmare, inspectorii silvici au fost nevoiți să mute cușca după baraj.

Relocarea ursoaicei cu pui de pe Transfăgărăşan a fost îngreunată de apariţia altui urs

„Automat, ursoaica nu mai venea acolo. A fost mutată mai sus cușca. Vânătorii așteaptă să o prindă”, ne-a confirmat prefectul Dragoș Predescu, luni, 23 septembrie. Autoritățile au ales-o pe ursoaica respectivă pentru prima relocare, întrucât, deși este de 4-5 ani pe Transfăgărășan, anul acesta ar fi devenit mai agresivă.
Dragoș Predescu ne-a explicat că nu a fost necesar alt ordin de la minister pentru a muta cușca, întrucât ordinul nu este pentru o anumită zonă de pe Vidraru, ci pentru ursoaică și puiul ei. „Singurul lucru pe care a trebuit să îl facem a fost să mutăm cușca. Ordinul este pentru ursoaică cu pui. Sunt două exemplare de ursoaică cu pui, dar e vorba de aceeași ursoaică care nu a mai apărut în zona aceea de dinainte de baraj, ci a apărut după, pentru că în zona de dinainte de baraj, după incidentul acela, și-a făcut apariția și un alt urs. Și atunci, acolo, automat, mi-au explicat cei de la Direcția Silvică că nu mai vine”.

Incidentul la care face referire prefectul este cel din 12 septembrie a.c., când un turist a vrut să facă poze cu ursoaica. Deși inspectorii silvici au încercat să îl oprească, bărbatul, care mai purta și un copil în brațe, a devenit agresiv verbal și situația a degenerat. A fost nevoie de venirea jandarmilor care au aplicat sancțiunile contravenționale, iar polițiștii s-au sesizat pentru ultraj asupra personalului silvic. „Cert e că din cauza lui nu s-a reușit relocarea în după-amiaza aceea, pentru că ursoaica intrase în cușcă, așteptau să intre puiul. În sfârșit, ursoaica a ieșit din cușcă, dar în zona aceea a mai apărut un urs”, ne-a povestit prefectul. Reamintim că este interzisă oprirea pentru a fotografia, filma sau hrăni urșii.

Citește și Minor atacat de urs pe Transfăgărășan

Citește și Incident pe Transfăgărășan. A vrut să facă poze cu ursul care urma să fie mutat. Avea copilul în brațe

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...