Web Analytics

Regizorul Şerban Marinescu: „Nu mi-am dorit niciodată să plec la Hollywood. Nu poţi să construieşti o poveste decât în limba ta”

de | 28.12.2016 11:51 | Cultură

# Exclusiv. Piteşteanul care a reuşit să promoveze cel mai bine Argeşul în 2016 # Valorosul regizor, care a realizat printre altele „Cel mai iubit dintre pământeni” și „Ticăloșii”, a primit la Gala „10 pentru Argeș” Marele Premiu al secțiunii „Promovarea Argeșului”

Şerban Marinescu, regizorul şi scenaristul filmului „Cel mai iubit dintre pământeni” dar şi al altor pelicule memorabile, printre care „Moara lui Călifar”, „Domnișoara Aurica”, „Cei care plătesc cu viața”, „Ticăloșii”, „Regele scamator” sau „Doar cu buletinul la Paris”, este argeşeanul căruia  îi datorăm prima ediție a „Serilor Filmului Românesc”, organizată, anul acesta, într-o comună din judeţ. Este vorba despre un eveniment cultural de succes care a adus la Lereşti un public numeros şi entuziasmat de o asemenea iniţiativă şi, mai ales, nume sonore ale cinematografiei şi culturii româneşti – actori, regizori, scenarişti, editori şi compozitori (Mircea Diaconu, Bogdan Ficeac, Horia Moculescu, Dan Pița, Dorel Vișan, Florin Zamfirescu, Doru Nițescu și Laurențiu Damian). În cele cinci zile ale festivalului au fost vizionate 20 de filme de mare valoare ale cinematografiei românești, iar comuna Lereşti și județul  Argeş au câştigat enorm la capitolul imagine, lucru recunoscut de conducerea Consiliului Judeţean, care, pe 16 decembrie, la Gala „10 pentru Argeş”, i-a oferit regizorului Şerban Marinescu marele premiu al secţiunii „Promovarea Argeşului”.

„Am fost coleg de liceu cu Adriana Trandafir și Bogdan Ficeac”

Şerban Marinescu este piteştean. Unul care iubeşte urbea sa natală. S-a născut şi a copilărit înt-o casă din zona Popa Şapcă demolată ceva mai târziu de comunişti.
„Am crescut şi m-am format la Piteşti. Şcoala generală am făcut-o în Ceair la nr. 1, iar mai departe, am urmat Liceul German, care abia se înfiinţase atunci. Am fost prima promoţie, una excepţională, cu oameni importanţi: Bogdan Ficeac, profesorul Radu Gabriel Pârvu, actriţa Adriana Trandafir – au fost colegi de clasă cu mine – şi foarte mulţi alţi oameni excepţionali, care acum sunt medici importanţi, oameni care-şi fac treaba… În momentul în care am terminat liceul, am dat la IATC şi am intrat. Numai bunul Dumnezeu ştie de ce am ales să fac cinematografie. Cert este că m-am trezit aşa şi am crezut în asta. Aveam doar 18 ani când am plecat din oraş. Dar sufletul mi-a rămas la Piteşti, dovadă că m-am renaturalizat aici la mai bine de 30 de ani de la plecare, undeva în apropiere de Câmpulung”, povesteşte pentru Jurnal de Argeş, Şerban Marinescu.
Fiica sa, acum în vârstă de 39 de ani a copilărit şi ea tot la Piteşti, unde Şerban Marinescu mai are, dintre rude, un frate. N-a revenit la Piteşti, dar s-a întors în Argeş…

„Gheorghe Dinică m-a convins să îmi cumpăr o casă la Bughea”

Undeva, la Bughea, într-o zonă aproape idilică a judeţului, regizorul îşi găseşte de ani buni liniştea şi inspiraţia.
„Am ales acest loc frumos, inspirat de un alt argeşean, mai puţin nativ, Gheorghe Dinică, cel care m-a convins să cumpăr casa de la Bughea. Mi-amintesc şi acum… Era o zi sinistră de vară. Eu filmam ceva cu Gheorghe Dinică prin Bucureşti şi, la un moment dat, îmi spune: «Hai, mă, să-ţi arăt ceva. Doamna mea (soţia sa) a cumpărat o casă în Câmpulung…». «Cum, mă, tocmai la noi, la Câmpulung (şi el a avut o legătură cu Piteştiul, pentru că în copilărie a stat pe undeva prin Găvana)». M-am dus, am văzut, mi-a plăcut foarte tare locul şi am avut şansa să găsesc o căsuţă ţărănească, pe care am renovat-o… Stau acolo de vreo 20 de ani. Şi Dinică a iubit foarte mult locul ăsta… A crezut în el, însă cu un an-doi înainte să se prăpădească, a vândut tot, pentru că nu-i mai era de folos. Şedea în fiecare vară vreo trei luni, dar în momentul în care s-a îmbolnăvit şi nu mai putea să vină aici, proprietatea devenise inutilă”, povesteşte regizorul.

„Constantin Nicolescu avea un respect teribil pentru Dinică”

Prezenţa celor doi oameni de film la Bughea a reprezentat un nucleu, pentru că, în timp, şi-au mai cumpărat, aici, proprietăţi prieteni şi colegi de breaslă. Localnicii numesc zona „Aleea artiştilor”.
„Era o potecuţă a bătrânilor satului, un capăt de deal. Nici măcar drum nu era. Era pustiu. Bătrânii dispăruseră, unul câte unul, iar tinerii nu mai voiau să rămână pentru că le era greu. Toţi preferau să se mute prin apartamente, prin Câmpulung. Rămăseseră acolo câteva case abandonate. Dinică o luase pe prima, eu o luasem pe a doua…  Aici, d-l. Constantin Nicolescu a avut un rol important, în sensul că, respectând artiştii şi aflând că maestrul Dinică stătea aici şi că noi eram nevoiţi să ne cărăm bagajele de la vreo 500 de metri, la casele noastre, pentru că nu puteam intra cu maşinile, a venit, a văzut, s-a implicat şi a creat un drum cât de cât de acces, care, acum, s-a surpat, din păcate, că asta-i viaţa… Avea un respect teribil pentru Dinică şi a spus: <<nu se poate, trebuie să facem ceva (chiar trebuia făcut ceva, fiindcă aici erau nişte oameni la care nici salvarea nu putea ajunge)>>. Lucrurile s-au rezolvat şi toată lumea a fost fericită, pentru că noi, cei de acolo am dobândit, în sfârşit, acces la drum. Şi, odată ce puteai avea acces cu maşinile, au mai venit şi alţi oameni: scenograful Bob Nicolescu, regizorul Mihai Constantinescu, Nita Chivulescu, editoarea cu care am lucrat 8-9 filme care, tot aşa, a venit, i-a plăcut şi a cumpărat o bucată de teren şi şi-a făcut o căsuţă. Încet, încet a reînviat locul, ca să zic aşa. Uite-aşa am reînviat, practic, un loc paradisiac, un loc de o frumuseţe şi o curăţenie speciale, pe care îl iubim, noi ăşia care ne-am adunat aici. Oamenii îi zic aleea artiştilor”, mai spune regizorul argeşean.

„Muscelul este o zonă cu un potenţial fabulos”

Mărturiseşte că petrece mult timp la Bughea şi e încântat că zona a început să se dezvolte.
„Un alt om minunat din zonă, Pristavu, care, aflând că suntem aici, ne-a tras cablu optic, şi cu ocazia asta, toată comuna are cablu, acces la Internet, iar acum putem lucra de aici. Uite aşa, încet-încet s-a dezvoltat. Acum există un primar tânăr, care se mişcă foarte bine în zonă, care dă semne şi de transparenţă, şi de modernitate, şi de înţelegerea lucrurilor. Văd că accesează fonduri europene. Dar nu asta contează, contează rezultatele şi important e că oamenii au asfalt până aproape de case, la un kilometru, un kilometru şi jumătate. De ce vă spun asta?! Pentru că după părerea mea şi nu doar a mea, Muscelul este o zonă cu un potenţial fabulos, turistic, spiritual”, mărturiseşte regizorul. 
Frumuseţea satului argeşean i-a dat de altfel inspiraţia să ofere, judeţului nostru, tot undeva la ţară „Serile Filmului Românesc”, un proiect dezvoltat împreună cu alţi inimoşi artişti.
„Ăsta este şi motivul pentru care astă vară mi-a venit ideea de a crea la Lereşti acest spectacol cinematografic. O idee care mi-a venit vorbind cu Bob Nicolescu, scenarist vechi din Buftea, care, acum, s-a pensionat, şi şi-a cumpărat o căsuţă din alea abandonate, pe lângă mine, şi s-a mutat cu totul aici. Cei din Lereşti au făcut cu fonduri europene acest muzeu al satului – Ateneul „Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu”. Mi-a plăcut teribil, mai ales că el şi-a luat toate obiectele, le-a pus acolo, s-a ocupat de toate benevol, fără niciun fel de finanţare. Pur şi simplu din drag pentru a pune în valoare tot ce a adunat de-o viaţă. Şi am zis: ce-ar fi să facem câteva seri de film aici. Ce m-a convins teribil a fost faptul că aici sunt 25 de copii olimpici crescuţi de şcoala lereşteană care n-are mai mult de 4 săli – asta mi s-a părut un lucru fantastic. Mi-am spus: copiii ăştia merită să facem efortul organizării unui astfel de eveniment”, povesteşte artistul.

„La Lerești oamenii au curăţenie, au respect pentru cultură”

Şi cu propriile sale forţe şi ale oamenilor de suflet din  zonă,  „Serile Filmului Românesc” chiar au prins viaţă.
„Primăria a ajutat cât a putut ea, au mai fost câţiva oameni din zonă care s-au implicat: aşa am reuşit să-i aduc aici pe Elisabeta Bostan pe Dan Piţa, pe Florin  Zamfirescu, pe Vişan. Oamenii s-au bucurat teribil. Şi nu numai publicul, ci şi artiştii… Am adus şi pe Doru Niţescu, un regizor tânăr foarte important care, culmea, e chiar din Câmpulung. A fost, aşa, un puseu de dragoste pentru un loc, din care s-a născut un eveniment, lucru care m-a  bucurat, iar faptul că doctorul Dan Manu, preşedintele CJ Argeş, recunoaşte şi premiază ideea, mi se pare de bun augur, pentru că asemenea lucruri trebuie foarte bine încetăţenite. Am spus dintotdeauna că, de o bună bucată de vreme, rezistenţa culturală nu mai este în Bucureşti, nu mai este în oraşele mari, este în zonele de sat. E un paradox, dar este un mare adevăr, în acelaşi timp. Aici, oamenii au curăţenie, au respect pentru cultură, au dorinţă reală de a participa, de a vedea, de a se implica şi uite că s-a întâmplat”, spune Şerban Marinescu.

„Categoric vor avea în mine un partener”

Şi-ar dori ca proiectul să nu se rezume la această primă ediţie. Însă spune că pentru a continua, Serile Filmului Românesc” au nevoie de susţinere.
Eu mă voi implica în continuare, însă moral, aşa cum m-am implicat şi prima oară, în măsura în care se va crea o entitate care chiar să se ocupe de asta. Cred că, oamenii, autorităţile locale, dacă au înţeles, le-a plăcut şi consideră că este benefic să ne implicăm mai departe, categoric vor avea în mine un partener, un om care-i va ajuta cu gânduri bune, cu tot ce ştie, cu relaţii, astfel încât copiii ăia din Lereşti să beneficieze de acces direct la cultură. Nici prima oară n-am fost eu organizator, ci doar un fel de… sufletul petrecerii, cel care a iniţiat evenimentul. Ceilalţi au fost organizatori! Preotul Alexandru Pahonţu, un bărbat tânăr, dar un om excepţional, Bob Nicolescu, primarul din Lereşti şi, categoric, Gin Pristavu şi Nelu Moise. Nu mulţi, câţiva, o mână de oameni. În general, festivalurile astea se fac cu bani, ba de la Consiliul Judeţean, ba de la Guvern. Nu, Serile Filmului Românesc au fost făcute cu banii acestor oameni şi asta mi-a plăcut teribil. Fiecare entitate locală, în măsura în care are interes real, bagă mâna în buzunar şi ajută. Fiecare cum poate. Ce am făcut eu a fost să adun nişte personalităţi. Şi mărturisesc că am avut emoţii teribile şi a trebuit să mă asigur că aceştia vor fi primiţi bine aici, că vor avea unde să doarmă civilizat, că vor avea public . Ei, bine, s-a întâmplat chestia asta. Şi există „riscul” să se repete şi eu cred că se va repeta la un nivel cât mai sus”, mai spune regizorul argeşean.

„Țin foarte mult la Mircea Diaconu pentru că are spiritul viu”

Se simte mândria că aparţine acestor locuri şi vorbeşte cu drag de prietenii săi celebri din Argeş.
„Pe Mircea Diaconu îl ştiu dintotdeauna. Lucrăm de o bună bucată de vreme – 15 ani, poate – am făcut vreo trei filme împreună şi ţin foate mult la Mircea că are spiritul viu şi este un mare actor… Bică (nr. Sebastian Papaiani) scumpul de el, nu ştiu ce probleme a avut el cu comisia de fond funciar, dar ştiu sigur că a iubit foarte mult Piteştiul, cum îl iubesc şi eu, că a respectat foarte mult Piteştiul, cum îl respect şi eu. Ce ştiu sigur e că s-a bucurat enorm când cinematograful Modern a fost numit Papaiani, cât trăia el… Pentru un artist important, lucrul ăsta e, cred eu, vital. Că n-a mers mai departe e un lucru care a depins de alţii , de noi toţi, şi de ce se întâmplă în jurul nostru. E păcat că s-a închis, probabil că trebuie regândit tot ceea ce înseamnă cinema şi tot ceea ce înseamnă partea de exploatare…”, spune Şerban Marinescu.
Nu şi-a dorit niciodată să plece la Hollywood, deşi avea toate şansele să cucerească lumea şi de acolo.
„Asta e o prostie. Eu cred că meseria mea mă obligă să povestesc, să spun poveşti despre ai mei, pentru ai mei, iar, mai departe, dacă aceste poveşti au universalitate, cum s-a întâmplat cu «Cel mai iubit dintre pământeni», cum s-a întâmplat cu «Moara lui Călifar», cum s-a întâmplat cu  «Cei care plătesc cu viaţa», sau cu «Ticăloşii» şi, mai nou, cu «Doar cu buletinul la Paris», filme care au rulat şi rulează în toată lumea, atunci, e suficient. Nu poţi să construieşti o poveste decât în limba ta şi cu oameni şi situaţii pe care le cunoşti. N-ai cum să faci altceva. Sigur, poţi să faci un film comercial impecabil… Sunt regizori fabuloşi, poate puţini, pentru că-i numeri pe degetele de la o mână, care au plecat din Europa de Est şi au reuşit să facă cinema în industria mare de la Hollywood, dar n-au mai fost ei, pentru că au făcut nişte filme pe care le-au compus, le-au impus acei producători. Noi încercăm să spunem ce am trăit, cum trăim şi e altceva. Sunt lucruri care nu pot fi cuantificate”, explică Şerban Marinescu.

„Cele mai mari frustrări le-am avut după sfârșitul comunismului”

Şi a încercat s-o facă dintotdeauna, de când a terminat facultatea. Problemele  cu cenzura au fost date uitării, dar frustrările  au ramas.
„Cele mai mari dintre frustrări le-am avut după sfârşitul comunismului. Pentru că exista înainte o cenzură diluată a unor politruci, după care a apărut un altfel de cenzură, mult mai perfidă a banilor şi a interesului. Noi am fost o generaţie – generaţia optzecistă, care am iubit cărţile literatura, lectura. Nu existau toate sistemele astea de informare aberante şi false de acum. Când citeai o carte, ea era o carte, iar acum este tot o carte: o ţii în bibliotecă şi nu e atacabilă decât în măsura în care tu o consideri aşa. Şi am plecat de la ideea că trebuie să spui în viaţă câte ceva, ca să rămână după tine. La început, filmele mele au fost mesaje stilistice după care au fost doar manifest”, spune regizorul.
Care din cele două activităţi, de regizor şi scenarist l-a provocat mai mult? Greu de spus!
„Mă uitam aseară la un interviu cu Milos Forman… Spunea că un regizor e câte puţin din fiecare colaborator al lui: e câte puţin dintr-un actor, câte puţin dintr-un scenarist, câte puţin dintr-un operator de imagine, dar măiestria și forța talentului lui stă în puterea de a-i alege pe cei mai potriviți ca să-şi spună povestea… Filmele mele au fost, la început, un manifest stilistic pentru că numai aşa te puteai exprima, atunci, ca să eviţi compromisul. Mai târziu, filmele mele au rămas doar un manifest  pentru că numai așa mai poți spune lucrurilor pe nume…”
Recunoaşte că fiecare film în parte i-a adus bucurii. „Toate mi-au adus satisfacţii: primul a fost «Moara lui Călifar», care mi-a adus şi o recunoaştere în lumea critică naţională şi internaţională, ceea ce a însemnat foarte mult, pentru că la vremea aia n-aveai unde să pleci… După care a fost «Cei care plătesc cu viaţa», «Cel mai iubit dintre pământeni», filmul care m-a plimbat cel mai mult prin lume. Au urmat «Magnatul», «Ticăloşii» – un film văzut şi revăzut, şi iată că după 12 ani, lumea îmi dă dreptate, deşi au fost unii care mă înjurau că exagerez. În fine, ultimul care a avut un succes extraordinar şi în Europa, şi în Asia, «Doar cu buletinul la Paris», care e o comedie neagră!”, mai spune regizorul argeşean.

„Un premiu este o bomboană…”

Șerban Marinescu este regizorul căruia, în 2004 , preşedintele României, atunci Ion Iliescu, i-a conferit Ordinul Meritul Cultural.
„Un premiu nu-ți schimbă nici viața, nici cariera și nici nu-ți dă mai multă valoare decât ai. Un premiu e o bomboană pe care ţi-o oferă cineva aşa cum se dau bomboanele la copii. Pe mine, premiile astea mă bucură, firește, că om sunt și eu, dar le uit repede. După credința mea, valoarea unei opere este dată de rezistența ei în timp nu de succesul imediat  pentru că succesul poate fi conjunctural. Dacă opera stârnește interes  în timp, atunci cu siguranță are valoroare. Dacă nu, premiul pe care l-ai primit rămâne doar o diplomă atârnată pe perete… Premiile sunt  formalitatea prin care cineva se gândeşte să-ţi zică: «Mulţumesc, domnule!»”, explică Şerban Marinescu.

„Nu prin mine aude lumea de Argeş”

Artistul argeşean vorbeşte cu aceeaşi modestie şi despre meritul său în organizarea evenimentului de la Lereşti.
„Nu prin mine aude lumea de Argeş, ci prin oamenii care au pus osul să facă povestea asta, iar un lucru important este faptul că aceşti oameni există şi că ei vor exista în continuare, în ciuda tuturor intereselor şi manevrelor stupide care se fac. Cred că e timpul ca România să fie mult mai clementă şi mai consecventă cu interesele ei. Cred, de asemenea, că e timpul ca agresivităţile şi stupidităţile unor exprimări nepotrivite şi nefericite să dispară, să pună lumea osul la treabă şi, categoric, valorile se vor decela”, încheie maestrul Şerban Marinescu.
Material realizat de Isabela Moiceanu

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii