Web Analytics
scris luni, 15.05.2023

Regele Charles al III-lea vine în România pe data de 2 iunie

Regele Charles al III-lea va vizita România pe data de 2 iunie, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. Potrivit acestora, vizita ar fi fost convenită la ceremonia de încoronare, la care au participat președintele Klaus Iohannis împreună cu soția și principesa Margareta împreună cu Principele Consort. Este prima vizită în România în calitate de Rege și una dintre primele sale călătorii în afara Marii Britanii după încoronare.

Regele Charles al III-lea vine în România pe data de 2 iunie

Citește și: Fost ministru al Sănătății: “Dacă vi se cere mită în spitale, sunați aici: 0800.806.806”

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi regina consoartă Camilla au fost încoronaţi sâmbătă, 6 mai, la Abaţia Westminster din Londra. Regele Marii Britanii este un promotor al României și se declară un admirator al Transilvaniei, unde deține proprietăți.

Casa deținută de Regele Charles la Viscri, numită în continuare Casa Prințului de Wales din Viscri, s-a redeschis pentru vizitare începând cu data de 1 aprilie. Proprietatea tradițională săsească din satul Viscri, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, găzduiește la început de sezon două noi expoziții speciale: expoziția „Cos pentru o cauză” a asociației Semne Cusute, care vorbește despre modă și activism inspirat de tradiție, și cea de obiecte ceramice „Învelitoarea istorică – Paradigma restaurării”, pe lângă expoziția permanentă de artă și carte botanică ”The Transylvania Florilegium”, potrivit unui comunicat de presă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...