Web Analytics
scris joi, 19.04.2012

Recuperatorii i-au luat urma şefei de la RAR

Iulieana Tuță n-a avut liniște nici măcar de Paști, și asta din două motive. Primul se referă la faptul că în zilele premergătoare sărbătorilor, mai mulți recuperatori din București, cu dimensiuni asemănătoare cu ale lui Ciprian Sora, au poposit în orașul nostru pentru a se interesa de mașinile pe care încă șefa de la RAR le-a făcut pierdute. De această vizită a aflat și doamna Tuță căreia, din câte am auzit, nu i-au priit nici frământatul cozonacilor, nici înfășuratul sarmalelor. Normal să fie așa, întrucât, în afară de Merțanul 220, pe care l-a pierdut deja, și două autobasculante, Iulieana mai are de dat înapoi două dubițe Mercedes Sprinter 311, dar și un turism Mitsubishi Lancer pe care fiul Iulianei Tuță, student la București, îl folosea pe post de aspirator de gagici. Chiar dacă, deocamdată, acestea sunt ascunse, avem informații că lațul s-a strâns din ce în ce mai mult, astfel că recuperarea vehiculelor de către firma de leasing e doar o chestiune de timp. Astrele nu i-au fost favorabile nici în politică, pentru că șefii din PDL i-ar fi dat deja de înțeles că nu va mai avea loc pe nicio listă, cu toate intervențiile prietenei Sulfina Barbu. În aceste condiții, Iulieana Tuță a început să tatoneze terenul pe la UNPR, dar cum partidul cu pricina are procentul cât alcoolemia, este clar care va fi viitorul politic al actualei șefe a RAR. (ELECTRO-CUTARE)

Recuperatorii i-au luat  urma şefei de la RAR

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...