Povestea unui piteştean, medic de urgenţă în Spania, infectat de două ori cu COVID-19

de | 10.12.2020 15:29 | Actualitate, Dezvăluiri

# Mama doctorului Florin Stancu s-a stins de Covid la sfârșitul lunii octombrie

Are 42 de ani și viața l-a pus de mai multe ori la încercare, dar a demonstrat că este unul dintre românii care ne fac mândri peste hotare. Florin Stancu s-a născut în Pitești și a plecat în Spania în urmă cu 9 ani. A fost pilot pentru o vreme și acum lucrează la un spital din Molina de Aragon, ca medic de urgență. “A comunica într-o perioadă scurtă cu pacientul și a putea rezolva să fie stabil, pentru a-l putea trimite mai departe la specializarea care îi corespunde, în funcție de simptomatologia pe care o are, este cea mai mare provocare în acest domeniu”, ne povestește Florin Stancu, care a trecut de două ori prin experiența infectării cu noul coronavirus.

„Dacă nu aveam familie și dacă nu mă ajutau, nu aș fi putut să realizez ceea ce am realizat”

Florin Stancu s-a născut într-o familie cu 4 frați, 2 fete și 2 băieți, la Pitești. Vacanțele și le petrecea la Costești și la Turburea, aproape de Vidraru. Când era copil, își dorea să devină ori pilot, ori medic. Și veți afla că și-a îndeplinit ambele vise. „Voiam și popă, dar mi-era frică de popi și din cauza asta n-am ales”, recunoaște el amuzat. A studiat la Liceul Agricol Mărăcineni de lângă Pitești. De unde a venit însă interesul pentru medicină? „Sincer să fiu, mi-a plăcut și, în al doilea rând, nu aveam ce să aleg, pentru că nu mi-a plăcut matematica și mi-a plăcut medicina.” În 1999 a încercat mai întâi să aplice la Biologie, dar a picat primul sub listă, cu 9.82. A urmat sesiunea de Medicină și a intrat la Facultatea de Medicină din Târgu-Mureș, în același an. „Dar înainte am făcut un an de postliceală sanitară în Găvana, pentru că voiau să mă ia în armată și nu voiam să fac armata. Un an pierdut din viața mea nu era pentru mine”, spune Florin. Privind în urmă, mărturisește că prima dată i-a plăcut chirurgia plastică și a lucrat pe această specializare, dar pentru că cineva nu își dorea ca el să fie chirurg plastic, a ales altă specializare: Medicina de urgență și Medicina de familie, fiind nevoit să dea din nou rezidențiatul.
„Dacă nu aveam familie și dacă nu mă ajutau, nu aș fi putut să realizez ceea ce am realizat. Am ales Târgu-Mureș pentru că voiam să văd dacă mă descurc în viață de unul singur. În București mi s-au făcut diferite oferte de a studia la facultate, pentru că eu colaboram cu Institutul “Ana Aslan”, dar am zis că vreau să văd dacă mă descurc pe toată perioada facultății și din punct de vedere al traiului, să mă descurc cu toate activitățile zilnice.”
După terminarea studiilor, a lucrat în Pitești, la Chirurgie plastică, în jur de 4 ani. A lucrat și în Târgu-Mureș, specializarea Medicină de familie și Medicină de urgență, timp de aproximativ 3 ani. Avea post la Târnăveni, la care a renunțat atunci când a ales să plece în Spania.

„Străinătatea e străinătate și fiecare o simte”

Programul din facultate i-a ajutat pe membrii familiei să se obișnuiască mai ușor cu mutarea lui în Spania, care avea să se petreacă doar câțiva ani mai târziu. „Pentru că am intrat la Facultatea din Târgu-Mureș și am fost tot timpul plecat, eu doar o dată pe lună veneam în Pitești. Sâmbătă ajungeam la ora 12 în Pitești, iar la 16:00, în aceeași zi, plecam pentru a ajunge la Târgu-Mureș. Ajungeam în București la 8, la 11 aveam trenul și ajungeam a doua zi dimineață, la 8, în Târgu-Mureș. Câteva ore stăteam acasă. Pentru că s-au obișnuit cu stilul acesta de viață le-a fost mai ușor să se obișnuiască cu străinătatea. Deși, cu telefoanele și cu tehnologia de astăzi, altfel se trece peste distanţă, dar străinătatea e străinătate și fiecare o simte.”

„Am pilotat un an de zile, dar în 2013 am avut un infarct la coborâre și a trebuit să renunț la pilotaj”

A ajuns în Spania în septembrie 2011, iar aici lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, pentru că a fost înșelat de o persoană. „Am ajuns în Spania din cauza unei persoane care mi-a spus că are nevoie de medici într-un azil. Mie nu mi-a plăcut străinătatea, sincer să spun, dar tot s-a ținut de mine un an de zile, până când, într-un final, am zis «hai să încerc» și am ajuns și m-am întâlnit cu persoana respectivă. Am mers la interviu, dar directoarea de la azil mi-a spus că nu are nevoie de medic; după aceea am văzut intențiile persoanei care m-a chemat și a trebuit să mă descurc cum am putut până am ieșit din situație.”
Nu după mult timp, Florin Stancu avea să piloteze un Airbus de pasageri, la compania aeriană Air Europa. „A trebuit să îmi depun actele și omologarea titlului a durat un an, plus că era un acord între Spania, Bulgaria și România ca toți cei care vor veni din 2011 să nu aibă permis de lucru până când ei o să îl scoată, din cauză că foarte mulți români furau aici. Și din cauza asta s-a scos permisul de lucru pentru toți cei care vor veni. Eu am fost între ei și a durat trei ani să aștept permisul de lucru, ca să pot să lucrez. Între timp, când am văzut că nu pot să fac nimic, am avut o posibilitate de a face Școala Superioară de Aeronautică de la Madrid, am zis să nu pierd această oportunitate, mai ales că şi în România voiam să o fac, dar nu mi-am permis din cauza banilor. Am făcut-o. Am pilotat un an, dar apoi, într-un zbor, în 2013, am avut un infarct la coborâre și a trebuit să renunț la pilotaj. Din cauza asta am revenit din nou la medicina de urgență și medicina de familie, ceea ce fac şi în ziua de astăzi.”
Meseria de medic l-a ajutat în timpul carierei de pilot. „Fiind medic și având recomandări foarte bune, m-au scutit de perioada zborurilor de marfă.” Avea 2 curse pe săptămână, majoritatea Madrid-Londra, Madrid-Olanda, iar în ziua infarctului era într-o aterizare în Londra.
Școala Superioară de Aeronautică din Madrid a durat timp de 6 luni. „Am dorit să o fac, pentru că, atunci când am ajuns în Spania, nu am știut deloc limba și a trebuit să mă familiarizez și cu limba, dar mai mult cu a vorbi între oameni, de a mă descurca. Plus de asta, eram înscris și la Facultatea de Limbi Străine în Madrid. Mi-a prins foarte bine, datorită comunicării între diferite persoane care aveau diferite funcții”. Spune că prima dată i-a fost mai greu să se exprime în limba spaniolă. „Pentru că aveam teama ca persoanele pe care le întâlneam să nu râdă de accentul sau de pronunția fiecărui cuvânt și din cauza asta am întârziat în a vorbi, dar am fost nevoit să fac asta până la urmă.”

Citește și Durerea unei fiice care şi-a pierdut mama infectată cu Covid, internată la Spitalul Judeţean: „Nu există buton de panică, nu există cineva care să le dea un pahar cu apă. Aşa au murit atâţia şi atâţia de câteva luni…”

Citește și Dr. Gabriel Copciag, directorul medical de la Spitalul Judeţean Argeş: „Paturile destinate Covid sunt ocupate 100%. Lumea din exterior nu înţelege cât de gravă este situaţia”

Citește și Aroganţă pe bani publici: aflată în timpul serviciului, doctoriţa Miulescu de la Spitalul Judeţean a refuzat să consulte un pacient şi a jignit medicii de la Urgenţe

A fost infectat de două ori cu COVID-19, dar i s-a exclus orice internare, din cauza lipsei de personal

Florin Stancu s-a luptat de două ori cu noul coronavirus. „Aici, în Spania, perioada fatală a fost la sfârșitul lui februarie, când cazurile au început să se înmulţească, iar noi nu aveam protecție și materiale corespunzătoare. Am fost infectat, dar, neavând medici și personal pentru a acoperi, a trebuit să lucrăm așa cum s-a putut. Într-o urgență, pentru că într-o gardă vedeam și 145 de pacienți pe zi și majoritatea erau cu COVID, nu știai de unde te poți infecta. Mi s-a exclus orice internare, din cauza lipsei de personal. Tratament am luat preventiv, medicamentele care erau omologate în acea perioadă, și am ieșit din situație. Am luat antibiotic azitromicină una/zi, am luat acetilcisteină de 600, 3/zi, metilprednisolonă de 80 mg, 2/zi, și biktarvy, un retroviral care se dă în infecțiile cu SIDA, una pe zi.” După 14 zile a făcut din nou un test Covid, care a ieșit negativ.
„După ce m-am întors în România, în noiembrie, m-am infectat din nou. Aici am zăcut mai mult, cam în jur de 3 săptămâni, cu toate simptomele pe care le dă COVID-ul: febră de 40 grade, dureri de gât care nu mă lăsau să înghit, dureri de cap, tuse, frisoane. Prima dată când am fost infectat am avut doar febră și dureri de cap, care mi-au trecut după o săptămână.”
Fiind medic de urgență, a întâlnit și persoane care nu cred în virus. „Le-am arătat video-urile pe care le făceam în sălile de așteptare și în sălile de ATI, în care pacienții așteptau în pat, pe coridor, să se interneze și imaginile au vorbit de la sine.” Totuși, după atâtea luni, mai sunt oameni care nu cred în existența virusului.
„Din cauza manipulării presei într-un alt mod şi nu în cel real în care sunt făcute demersurile și din punct de vedere al politicii, nu este corect ceea ce se face, cu propagarea acestui virus. Și la noi, în Spania, au fost divergențe din cauza politicului, dar s-au remediat datorită oamenilor care au ieșit în stradă și au manifestat”, crede dr. Florin Stancu că este explicația.

Mama medicului a decedat din cauza infecţiei cu Sars-Cov-2. „Nu am reuşit să vin în ţară decât la înmormântare”

Cumplit este că mama medicului, care locuia în Costești, a decedat la sfârșitul lunii octombrie a.c., internată la Spitalul Colentina din București, la o săptămână de când a fost diagnosticată cu COVID. „Nu am reușit să vin în țară decât la înmormântare, pentru că știam care era situația în România și nu puteam să fiu alături de ea. Nu puteam să intru nici în spital, deși am rugat managerul și doctorii care se ocupau de mama mea, nu mi-au permis. Am decis să rămân aici, în Spania, să supraveghez și să dau telefoane în fiecare zi medicului curant și directorului spitalului, să mă interesez de situația mamei. M-am oferit să le trimit medicamente și tot ce au nevoie. Mi s-a spus că, din punct de vedere material și al medicamentelor, au tot ce este pe piață.”

„Nu mai există stresul pacientului de a nu găsi un pat liber la ATI, cum există în momentul de faţă în România”

Situația paturilor ATI din Spania pare mai bună decât cea din România, însă și acolo este nevoie de mai mulți medici. „Eu locuiesc în Molina de Aragon, la 1200 metri altitudine, în cea mai friguroasă zonă din Spania. Cazurile de infectare cresc pe zi ce trece. Astăzi erau 8.000 și ceva de infectări și 420 morți, dar situația, în comparație cu primul val, este mult mai bună, datorită cunoștințelor medicale pe care le avem, datorită tratamentelor pe care le avem și datorită materialului de protecție al personalului și al pacientului, iar paturile la ATI sunt ocupate într-un procent de 25%. Din punctul ăsta de vedere, al internării într-o secție ATI, nu mai există stresul pacientului sau al familiei de a nu găsi un pat liber la ATI, cum există în momentul de faţă din România”, povestește medicul.
Programul său de muncă depinde în funcție de zile sau situații. „Sunt zile în care lucrez de la 8 la 15:00. Sunt gărzi de 18 ore, sunt gărzi de 24 de ore și sunt gărzi de 48 de ore sau de 72 de ore.” Anul acesta a reușit să se întoarcă în țară o singură dată, la înmormântarea mamei sale, în octombrie. Însă anul trecut a fost de 4 ori. „În situația de astăzi, nu se găsesc medici. Cum nu sunt medici, trebuie să le acoperi și consultațiile și gărzile medicilor care se duc în concedii.”
Când nu lucrează la Unitatea de Primiri Urgențe, lui Florin îi place goblenul, îi plac călătoriile, discuțiile cu persoanele din jur și pisicile. „Am 2 pisici, plus pisicile de afară, care locuiesc pe stradă și cărora le pun mâncare tot timpul.”

„În sistemul medical din România sunt multe pile”

Având în vedere experiența profesională din străinătate, medicul piteștean Florin Stancu ne spune ce crede că ar trebui schimbat în România. „În sistemul medical din România sunt multe pile și nu este interes din punct de vedere al părții politice de a deschide și de a face un spital care să funcționeze din punct de vedere material și din punct de vedere al pacientului, nu numai din punct de vedere al medicului și al personalului. Am înțeles că salariile au crescut, dar partea materială încă lasă de dorit și infrastructura spitalelor care sunt lasă de dorit.”
În final l-am întrebat pe distinsul nostru intervievat dacă se gândește să profeseze în România în viitor. „Momentan, sincer să fiu, cu situația care este în jurul fiecăruia și în lume, nu m-am gândit să mă întorc, dar nu se știe niciodată când îți rezervă viața o întorsătură. Nu sunt contra întoarcerii, dar nici contra șederii. Las ca viața să decurgă așa cum Dumnezeu ți-o călăuzește”, încheie el optimist.

Distribuie!

Articol scris de Mari Tudor

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii