Marian Moiceanu, rector cu două mandate la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, va rămâne în funcție încă cinci ani, după ce a câștigat alegerile organizate în cadrul instituției, conform unui anunț al biroului electoral. Moiceanu a avut un contracandidat în scrutinul pentru funcția de rector, Tiberiu Florescu, dar a câștigat alegerile cu două treimi din voturile valabil exprimate, scrie Edupedu.ro.
Potrivit datelor anunțate luni de Universitate, din totalul de 236 de voturi valabile exprimate acum, Marian Moiceanu a obținut 158 de voturi, de circa două ori mai mult decât Tiberiu Florescu.
Legea învățământului superior prevede maximum două mandate de rector, însă nu ia în calcul și mandatele exercitate până acum, ceea ce permite celor care au deținut până acum această funcție timp de două sau chiar 3 mandate să candideze din nou.
0 Comentarii