Joi, 19 aprilie, de la ora 19, Filarmonica Pitești organizează, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un concert simfonic ce-l va aduce pe scena mare, ca solist, pe flautistul Cătălin Oprițoiu. Programul muzical ce va fi susținut de orchestra simfonică, sub bagheta dirijorului Alexandru Ganea, va fi alcătuit din piesele W.A. Mozart – „Concertul în Sol major pentru flaut şi orchestră”, Francois Borne – Fantaisie brillante pentru flaut şi orchestră după o temă din ,,Carmen’’ de Bizet (solist Cătălin Opriţoiu) şi, în partea a doua, Fr. Schubert – Simfonia nr. 8 în si minor, ,,Neterminata’’. Flautistul Cătălin Oprițoiu a concertat, împreună cu orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, alături de celebra soprană Sumi Jo, în cadrul concertului de la Tokio Suntory Hall, cea mai mare sală de spectacole din Asia, unde a fost ovaţionat la scenă deschisă de peste 3.000 de spectatori. Adriana Gândilă

Campania social filantropică „Ghiozdanul meu” a ajuns astăzi la 92 de copii din cătunul Valea Măcelarului
Prin contribuția parohiilor aflate în cuprinsul protopopiatului Câmpulung Muscel, Arhiepiscopia...
0 Comentarii