Web Analytics
scris miercuri, 24.05.2017

Rebus complicat pentru chestorul Ionel Ispir

2 IspirSe destupă şampania la Vâlcea în cinstea debarcării argeşeanului Bogdan Berechet de la şefia Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Prefectul Florian Marin, care e fost şef al poliţiei judeţene, a vrut să arate că PSD Vâlcea are cojones şi îşi pune om în fruntea poliţiei, nu e ca la Argeş, unde se lucrează în continuare cu oameni de la liberali sau din fostul PDL. Prin urmare, şeful IPJ Argeş, chestorul Ionel Ipsir, s-a trezit că trebuie să-i facă neapărat loc în schema de conducere a Inspectoratului tânărului comisar şef Bogdan Berechet. Altfel un băiat finuţ şi blajin, chiar dacă trece drept poneiul lui Daniel Constantin, cel care i-a dat un brânci politic decisiv în carieră. Problema e cine sare din schema de conducere a IPJ Argeş, la nivel de adjuncţi. Liberalul Petre Ioniţescu este exclus,  fiindcă imediat ar sări din bocanci organizaţia de pensionari, în frunte cu Petre Toba, care l-ar putea acuza pe chestorul Ispir că încalcă dreptul la odihnă permanentă pe funcţie a persoanelor vârstnice din poliţie.

Rebus complicat  pentru chestorul Ionel Ispir

Mai rămâne Gabriel Gherghe, care ar putea fi numit şef la Serviciul de Operaţiuni Speciale, că tot se pensionează comisarul şef Cătălin Chirilă. Favorit pe acest post  de la SOS, până la ejectarea de la Vâlcea a lui Berechet, era însă cel mai premiat ofiţer argeşean al ultimului an, prin prisma rezultatelor, ne referim la comisarul şef Gică Ciolan, comandantul poliţiei Câmpulung. Ştiţi dvs, cel cu răsunătorul dosar al proxeneţilor. Complicat rebus pentru chestorul Ispir, cum să împace două funcţii (cea de adjunct şi cea de şef de serviciu la SOS) la trei oameni. Ar mai fi  varianta să se dea domnia sa la o parte. E o glumă, desigur, deşi nu sunt vremuri de glumit cu tinerii ăştia din poliţie, că fiecare e poneiul cuiva.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...