# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE
# Din copilăria ta, privești câteodată în lumea oamenilor mari? Cum o găsești? Te fascinează? Te îngrijorează? Te încântă? Te înspăimântă? Te bucură? Te întristează? De ce?
– Da, pot spune că „inspectez” lumea oamenilor mari care nu sunt, neapărat, atât de mari, astfel că, deocamdată, nu mi-am schimbat perspectiva asupra acestui topic. Consider că această lume este una ce depinde de lucrul material, fapt ce mă întristează. Din păcate, fericirea devine un sentiment efemer, poate fals şi, plecându-se de la această premisă, generațiile ce vor urma vor fi generații fără culoare.
# Ai dori să mai întârzii pe acest prag de adolescență? Sau să te arunci cât mai curând în vîrtejul lumii în care, vrei-nu-vrei, tot vei ajunge cîndva? Mai ai răbdare?
– Doar să întârzii? Aș poposi cât de mult pot, aș stagna pe acest prag până voi reuși să mă deslușesc pe mine însămi. Este etapa ce definește, ce invocă cele mai noi şi sincere trăiri și asigură cea mai nuanțată succesiune de la inocență la maturitate.
# Trebuie să te pregătești de pe acum? Să-ți croiești drumul?
– Depinde pentru ce trebuie să mă pregătesc. Pentru viitorul ce va urma, pot spune că sunt deja pregătită. Anturajul actual este unul ce mi-a înfiripat să am un ideal, și acela de a reuși să schimb ceva. Am început să-mi croiesc, ușor-ușor, drumul, exprimându-mi ideile și opiniile în diferite concursuri de oratorie și, bineințeles, prin ceea ce scriu. Cât despre carieră, sinceră să fiu, nu mi-am fixat una.
# Este adevărat că există o nepotrivire între generații? Chiar un conflict? Este ideală generația ta?
– Da, este adevărat. Pe măsură ce apar noi generații, sunt prezente tot mai multe trend-uri ce influențează mentalitatea și originalitatea. Se uită de artă, se uită de romantism. De aceea, generațiile ce acum îşi tocesc coatele pe băncile liceului sau ale facultății sunt într-un conflict cu cele mai tinere, având la bază argumentul că cei de după ei nu vor să-și mai traiască viața în concordanță cu vârsta lor și ajung adesea să recurgă la un comportament neadecvat. Nu-mi pot numi generația „ideală” deoarece orice pădure are uscăciunile ei. Însă, dacă iau în considerare persoanele din colectivul în care fac parte, pot afirma cu tărie că sunt niște oameni deosebiți și sclipitori.
# Trebuie lăsat totul în seama „mersului de la sine”? Sau dimpotrivă? Ce trebuie făcut? Cu ce trebuie început?
– Consider că nu totul trebuie lăsat în seama „mersului de la sine”, cotidianul fiind într-o continuă mișcare. Trebuie, întâi de toate, să înveți din propriile greșeli, pentru a nu le repeta mai târziu. Analizează detaliile faptelor, nu te rezuma la simplul fapt că circumstanțele pot părea identice. Este posibil ca tipul de persoană implicată în împrejurare să fie alta, ca nivelul tău de maturitate să se fi dezvoltat între timp. Mi se pare atât de interesant să studiezi întâmplările, să găsești povești alternative lor, să le trăiești cu mai multe vieți. E ceea ce fac eu zilnic și descopăr că trăiesc împreună cu vreo alte 2-3 Rebecca, una mai capricioasă decât cealaltă.
# Cum crezi că va arăta lumea de mâine a generației tale? Tributară celei actuale? Iși va rupe total cordonul ombilical? Te vei dizolva în ea? Vei lupta pentru tine, pentru semeni?
– Este o întrebare al cărei răspuns este de o amploare inimaginabilă. Nu, generația mea nu va fi tributară celei actuale, generația mea este o generație care are curajul să se exprime, o generație presarată de talente și emoții. Nu își va rupe total cordonul ombilical, deoarece asta ar însemna că cei de dinaintea noastră au încercat degeaba. Vom face ce nu au reușit ei să facă din diverse motive. Fiecare persoană ce face parte din această generație este un amalgam de gândiri unice, deci nu suntem toți după un tipar. Nu mă voi dizolva în ea, nu am să rămân o anonimă… cel puțin nu vreau să mi se întâmple asta, ar însemna că nu am un scop pentru care să lupt. Da, am să lupt pentru mine și pentru semeni, am să demonstrez că unicitatea unui om este cea mai frumoasă artă.
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii