Web Analytics
scris miercuri, 20.05.2015

Reabilitarea parcului Kreţulescu din Câmpulung și stațiunea Molivișu – în pericol să nu se realizeze la timp

Prezent la conferinţa de presă a Consiliului Judeţean Argeş, directorul ADR Sud-Muntenia, Liviu Muşat, a precizat că în momentul de faţă există două proiecte importante pentru judeţul Argeş care figurează ca proiecte cu risc de a nu se finaliza la termen, este vorba de proiectul de la Molivişu şi proiectul de reabilitare al parcului Kreţulescu din Câmpulung.
„Aceste proiecte ne crează emoţii, atât dumneavoastră ca principali beneficiari, cât şi nouă ca gestionari. În acest moment, proiectul Kreţulescu are un stadiu fizic de execuţie de 23%, dintr-un total de circa 45 de milioane de lei fiind autorizate până acum la plată 5,5 milioane de lei. În ceea ce priveşte proiectul de la Molivişu, dintr-un total de circa 55 de milioane de lei, avem autorizate până în momentul de faţă la plată doar 1,2 milioane de lei. Chiar ieri am avut o vizită de monitorizare la acel proiect şi am înţeles că activităţile nu se desfăşurau… poate erau într-o pauză atunci când au fost colegii mei, că nu erau acolo. Nu vreau să fiu cinic şi sper să-şi rezolve problemele. Nerealizarea proiectului nu ar aduce niciun motiv de satisfacţie nici pentru noi, ADR Sud Muntenia, din contră, va fi o sumă mare de bani pe care o vom da înapoi Comisiei Europene”, a declarat Liviu Muşat, preşedintele ADR Sud-Muntenia.
Ionuţ BURCEA

Reabilitarea parcului Kreţulescu din Câmpulung și stațiunea Molivișu – în pericol să nu se realizeze la timp

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...