Web Analytics

A răsărit soarele şi pe strada lui nea Costică… Nicolescu a scăpat de închisoare în dosarul Podului de la Căteasca

de | 28.03.2019 12:58 | Actualitate

Constantin Nicolescu, fostul președinte al CJ Argeș, a fost condamnat marți, 26 martie, de magistrații Înaltei Curți la 7 ani și 8 luni cu executare în dosarul podului de la Căteasca, dosar în care era acuzat de fraudă cu fonduri europene, în cazul reconstrucției a două poduri din județ. Dar instanţa a menţinut o decizie anterioară privind eliberarea condiţionată din penitenciar (cea din Dosarul Școlilor, în care Nicolescu a primit tot 7 ani și 8 luni cu executare), ceea ce înseamnă că fostul președinte al CJ nu va face nicio zi de închisoare. Decizia este definitivă. Constantin Nicolescu a fost condamnat pentru luare de mită (5 ani plus un spor de pedeapsă de 2,8 ani), dar achitat pentru infracțiunile de abuz în serviciu, iar judecătorii au încetat procesul în cazul acuzației de fals intelectual, deoarece a intervenit prescripția.
Înalta Curte a menținut liberarea condiționată a lui Nicolescu, dispusă prin decizia penală nr.166/29.05.2017, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Și celelalte nouă persoane care erau inculpate în dosar au fost achitate. Este vorba de Grigore Dobre, Codruța Mercea, Mihail Gabriel Nicoară, Iuliana Pintilie, Sabina Bocioacă, Aurelia Florescu, Cristina Dobre, Olga Stancu și Ecaterina Pletoiu.
Judecătorii au anulat și dispoziţia instanţei de fond – Curtea de Apel Bucureşti – privind confiscarea sumei de 4.497.947 lei de la Constantin Nicolescu şi ceilalţi inculpaţi din dosar.
”Înlătură din sentința atacată dispoziția de confiscare a sumei de 4.497.947,48 lei de la inculpații Nicolescu Constantin, Dobre Grigore, Nicoară Mihail-Gabriel, Pintilie Iuliana-Mioara, Bocioacă Sabina-Elena, Mercea Codruța-Lavinia și Florescu Aurelia-Mirela, respectiv câte 642.564 lei de la fiecare dintre inculpați”, se specifică în sentință.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii