Originar din satul Ioneşti, comuna Buzoeşti (Argeş), Radu St. Stancu s-a născut la 28 februarie 1937, provenind dintr-o familie cunoscută şi respectată de întreaga obşte. Intuieşte dinamica vremurilor, pentru început, ca elev al şcolii primare din aşezarea natală, atunci când dascălii încercau să explice copiilor, cu o anumită jenă, de ce Regatul României devine Republică. Apoi Radu Stancu accede, din câmpia meridională a Argeşului, spre alte repere ale învăţăturii, cantonând, în urma cursurilor gimnaziale, la Şcoala Medie Tehnică de Comerţ „Nicolae Kretzulescu” din Capitală. A fost o alegere potrivită pentru direcţionările de mai târziu.
Doctorand al academicianului botanist Nicolae Sălăgeanu
Pragmatic din fire, se îndreaptă, după exersarea conturilor contabile în ferme agricole, care totuşi nu convingeau, spre o facultate considerată, în deceniul VII al secolului trecut, parţial neutră faţă de provocările politice incisive. Aşa se face că, în 1965, Radu Stancu devine diplomat în Biologie al Universităţii din Bucureşti. Etapa postuniversitară i-a oferit tânărului profesor două variante: o catedră didactică, un mic laborator şcolar şi mai multe cataloage ale multiplelor serii de elevi, ori implicarea în extensia rolului Muzeului interdisciplinar din Piteşti, având interferenţe cu învăţământul superior de specialitate din reşedinţa Argeşului, dar şi cu instituţiile de cercetare ştiinţifică pentru domeniul agriculturii, aflate în acest areal. Optează, inspirat, în 1965, pentru cea de a doua soluţie, dovedind, realmente, calităţi de adaptare la cerinţele programelor prioritare ale timpului. Unitatea muzeală cu acoperire regională, condusă atunci de istoricul Iulian Ilie-Rizea (1934-1996), îl va acapara total, pentru întreaga viaţă, oferindu-i, pe parcursul deceniilor, climatul comunicării, ca director (1967-2005), atât cu vremurile, cât, mai ales, cu înalte spirite ale culturii naţionale şi universale. Doctorand al academicianului botanist Nicolae Sălăgeanu (1907-1988), somitate în domeniul fotosintezei, nutriţiei şi respiraţiei plantelor, Radu Stancu finalizează demersul maturizării intelectuale în 1981, concomitent cu avansarea pe noi trepte ştiinţifice şi didactice.
A fost ales consilier județean
Adevărata piatră unghiulară a succeselor sale rămâne, pentru prima etapă a manageriatului (1967-1989), instalarea Muzeului Judeţean în fostul Palat al Prefecturii de Argeş, oficialităţile vremii dovedind vrednicia unei asemenea decizii. Următorul pas îl ataşază, relevant, novatorilor europeni ai secţiilor clasice derivate ştiinţelor naturale, iniţiind, împreună cu colaboratorii apropiaţi, proiectarea şi amenajarea Expoziţiei de Ecologie şi Protecţia Mediului, noutate absolută a domeniului în România. Pe această temă, a dezvoltat, insistent şi prestigios, ample canale de conlucrare continentală. Generoase motivaţii l-au determinat pe Radu Stancu, în decembrie 1989, să se îndrepte spre esenţa evenimentelor antitotalitare din Piteşti, aspect ce constituie inaugurarea celei de-a doua etape a comunicării sale cu vremurile (1990-2008). După modificarea operativă, de rigoare, a expoziţiilor de bază din muzeu şi înmagazinarea, pentru istorie, a numeroase documente, devine un autentic şi credibil tribun revoluţionar.
În atare împrejurare, dintr-o convingere interioară, nedisimulată, avea puterea de a dezavua obida familiei sale tradiţionale, dezmoştenite prin cooperativizare de suportul funciar, distrugerile provocate anumitor ecosisteme reprezentative ale ţării, anularea, în mare măsură, a locului intelectualităţii interbelice pentru cultura autohtonă, izolarea faţă de Occident, deteriorarea, cu deosebire în deceniul nouă al veacului XX, a standardelor vieţii cotidiene, promovarea exacerbată a ateismului. Cu toate acestea, nu a afişat o prestaţie nihilistă, logica evoluţiei generale a sud-estului Europei postbelice îndemnându-l la selecţie, evitând astfel respingerea conjuncturală, globală, a realităţilor proprii autoritarismului românesc. Discursul public, cuvintele tipărite, îndemnurile la evitarea violenţei, special pentru ocrotirea patrimoniului naţional, adresate, prioritar, tinerilor argeşeni, selectarea în primele structuri ale conducerii judeţului, instituite prin votul democratic specific zilelor şi nopţilor din decembrie 1989 – ianuarie 1990, calităţile de consilier judeţean, ales constituţional (2000-2004), apoi preşedinte pentru mai multe comisii specializate, locale ori naţionale, cooptarea în foruri eclesiastice l-au propulsat legitim pe directorul muzeului, dr. Radu Stancu, în ipostaza liderului de opinie al intelectualilor generaţiei sale din Argeş-Muscel, îndreptăţit să susţină strategia redefinirii vremurilor contemporane.
A condus aproape 40 de ani Muzeul Județean Argeș
Personalitate bine definită în peisajul intelectual argeşean, Radu Stancu a beneficiat de o familie redutabilă, care i-a înţeles şi respectat, cu optimism şi deplinătate, investigaţiile ştiinţifice, valoroasele elaborări, succesele manageriale, determinările civice, frământările sufleteşti. Soţia, profesoara Salstiţa Stancu, aflată multă vreme în conducerea unor şcoli din Piteşti, fiicele, Luminiţa şi Daniela-Ileana, care continuă preocupările părinţilor, dar şi cei trei nepoţi au constituit, împreună cu noua fizionomie a Muzeului Judeţean Argeş, mândria îndreptăţită, incontestabilă, a acestuia. Acordarea titlurilor de cercetător ştiinţific I (1994) şi profesor universitar (2000) a fost motivată inclusiv prin amplitudinea operei sale editoriale. Cele mai importante scrieri elaborate de Radu Stancu (în colaborare) sunt axate pe teme contemporane majore: „Monografia judeţului Argeş” (1980); „Ecologie şi protecţia ecosistemelor” (1980); „Micologie, I” (1997); „Fiziologia plantelor, I” (1998); „Ecologie. Ecosistemul, biocenoza, populaţia, I” (1999); „Dicţionarul istorico-geografic al localităţilor judeţului Argeş” (1999). Se adaugă numeroase studii, articole, referate, comunicări, reuniuni tematice naţionale sau continentale. Este iniţiatorul sesiunilor anuale de comunicări muzeale (1970), Societăţii Ştiinţifice „Omul şi Natura” (1980), Editurii Cultura (1991), Asociaţiei Muzeografilor Naturalişti din România (2001).
Semnificative pentru cunoaşterea activităţii sale sunt prezentările din volumele: „Figuri de dascăli argeşeni, II” (2001), autor, Ion N. Dinu; „Medalioane universitare. Dicţionar” (2002), coordonator, Petre Popa; „In honorem Radu Stancu” (2007), coordonator conferenţiar universitar dr. Spiridon Cristocea, directorul instituţiei, dedicată, la împlinirea celor şapte decenii de viaţă, personalităţii evocate, apărută sub egida unităţii conduse, aşadar, aproape patruzeci de ani, Muzeul Judeţean Argeş.
Sursa: „Piteşti. Portrete postume pentru prieteni” – Petre Popa
