Web Analytics

articol scris joi, 30 iulie 2026

PSD i-a scris Ursulei von der Leyen pe tema legii salarizării: Reforma nu trebuie să dea peste cap sănătatea și educația!

România cere dezlegare de la șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca să poată modifica unele prevederi din Legea salarizării. Jalon PNRR de care depind circa 800 de milioane de euro, Legea salarizării ajunge să coste România două miliarde de euro dacă e implementată. Nu doar atât, dar salariile medicilor și ale profesorilor ar urma să înghețe, iar asta i-a scos pe cei vizați în stradă.

Citește și Piteştiul are cea mai mare parcare supraterană semiautomatizată din ţară

PSD anunţă joi că a transmis o scrisoare preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care propune o serie de soluţii pentru ca reforma salarizării să protejeze educaţia şi sănătatea, fără a compromite obiectivele asumate de România.

”Partidul Social Democrat continuă să vină cu soluţii concrete pentru protejarea educaţiei şi sănătăţii şi atragerea fondurilor alocate prin PNRR. Vicepreşedintele Parlamentului European Victor Negrescu, preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Senat Adrian Streinu-Cercel şi preşedintele Comisiei pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor Alexandru-Mihai Ghigiu au transmis o scrisoare preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care propun o serie de soluţii pentru ca reforma salarizării să protejeze educaţia şi sănătatea, fără a compromite obiectivele asumate de România”, anunţă formaţiunea într-un comunicat oficial.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă de la etaj. A fost salvată de echipele de intervenție

Momente tensionate vineri, 6 noiembrie, în Arad, unde soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă […] Citește!

Ogăriţă împuşcată în cap şi puiul ei, adoptaţi în Austria. Juliei i se va face reconstrucţie facială

Julia și Romeo au fost salvați în situație de urgență la un apel telefonic din partea unor iubitoare de animale […] Citește!

Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la cea mai frumoasă reușită a etapei din Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, în etapa a treia din Conference League, iar golul marcat de Nicușor […] Citește!

Vremea se încălzește în România la mijlocul lunii noiembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Vremea va începe să se încălzească treptat în România, după o perioadă cu temperaturi scăzute. Potrivit prognozei publicate de meteorologi […] Citește!

Trei vaci, diagnosticate cu rabie în Suceava. Zece persoane au fost vaccinate de urgență

Alertă sanitar-veterinară în județul Suceava, după confirmarea a trei cazuri de rabie la bovine din două gospodării, în comunele Vulturești […] Citește!

24 de trenuri Regio Călători, suspendate din cauza datoriilor către CFR. Ce rute sunt afectate

24 de trenuri operate de compania privată Regio Călători au fost suspendate începând de joi, 5 noiembrie 2026, din cauza […] Citește!

Judecătorul care l-a condamnat pe Daniel Chițoiu a demisionat din conducerea Curții de Apel Pitești

Judecătorul Costin Andrei Stancu, unul dintre magistrații sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în urma condamnării lui Daniel Chițoiu […] Citește!

Update-Argeș. Rețineri și arestări după destructurarea unui grup infracțional organizat

IPJ Argeș a revenit cu informații după cele 65 de percheziții domiciliare efectuate, marți, 3 noiembrie, de polițiștii Brigăzii de […] Citește!

Un câmpulungean, în vizorul polițiștilor pentru transporturi de lemne cu destinații fictive

Un bărbat de 51 de ani, din Câmpulung, este cercetat într-un dosar penal privind infracțiuni la regimul silvic, după ce […] Citește!

Video-Argeș. Percheziții și audieri în dosare de evaziune fiscală și înșelăciune

Vineri, 6 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă […] Citește!

Concert emoționant de colinde la Pitești, cu Lorelai Moșneguțu. Donațiile ajută persoanele cu dizabilități

Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România - Filiala Argeș organizează un concert caritabil de pricesne și […] Citește!

Video-Pitești. Percheziții ale polițiștilor de la Arme. Ce au descoperit

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete