Web Analytics
scris sâmbătă, 28.05.2022

PSD Argeș anunță noi investiții pentru Câmpulung

Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Ivan și Sergiu Cicu, consilieri lacali ai PSD Câmpulung, au susținut azi o conferință de presă la sediul PSD Câmpulung Mușcel. 

PSD Argeș anunță noi investiții pentru Câmpulung

Cu acest prilej, Marius Nicolaescu a făcut o radiografie a investițiilor CJ în zona Mușcel.

 Citește și Controale în Argeș referitoare la protecția maternității la locul de muncă

“Prin Programul “Anghel Saligny” județului Argeș îi revin 1,5 miliarde de lei. S-au depus 225 de proiecte în valoare de 2,9 miliarde de lei, deci se va face o selecție riguroasă. 78 de proiecte sunt din zona Mușcel, dintre care 6 pentru alimentări cu apă, 29 pentru canalizare, iar restul pentru drumuri. Reabilitarea drumurilor județene Bughea de Jos – Godeni și Bârzești – Negrești sunt incluse în programul “Anghel Saligny”. Și în curând va începe din fonduri proprii ale CJ asfaltarea drumului județean de la Drăghici la Jugur. Prioritatea noastră este să asfaltăm cei 343 km de drumuri județene neasfaltate, 85 km fiind în intravilan, dintre care 19 km în Mușcel”, a spus Marius Nicolaescu, vicepreședintele CJ anunțând și că la Câmpulung și Rucăr vor fi făcute, cu bani europeni, câte un centru de zi și câte două case de tip familial prin DGASPC pentru copiii instituționalizați. 

Citește și Pitești: Spectacolul de teatru ”Hai Hui printre stele” va avea loc în data de 31 mai

La rândul său, Constantin Ivan a adus în atenție probleme punctuale din Câmpulung.

“E început de sezon estival și traficul rutier va crește, căci suntem în zona de tranzit spre Bran – Brașov. Va trebui să se ia măsuri cu traficul în zona centrală și pentru creșterea siguranței șoferilor și pietonilor. De asemenea, cetățenii ne-au semnalat faptul că parcurile, Grădina Publică și locurile de joacă sunt murdare. Au rămas și cabluri pe stâlpi care pot reprezenta un pericol, iar în urma lucrărilor la rețelele de utilități au rămas gropi și șanțuri. Vorbim de regenerare urbană, dar e nevoie de străzi pe care să putem circula în siguranță.”, a spus Constantin Ivan. 

Iar Sergiu Cicu a subliniat necesitatea ca lucrările pe Bulevardul Pardon să fie terminate cât mai repede. 

Citește și Protecția consumatorilor: intră în vigoare norme mai stricte, adaptate erei digitale

“Ne dorim ca Bulevardul Pardon să fie redat în folosință cât mai repede. Cetățenii sint nemulțumiți și că nu va mai exista trafic rutier pe zona centrală. Cred că este nevoie de consultare, iar PSD va iniția procedurile pentru a demara o astfel de procedură. 

Circulația pe străzile adiacente este foarte mult îngreunată și nu există nici spații de parcare”, a conchis Sergiu Cicu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Soți găsiți morți în casă

Doi soți din Mureș au fost găsiți morți în propria locuință. Potrivit primelor informații, aceștia...

Ultimele articole

Soți găsiți morți în casă

Doi soți din Mureș au fost găsiți morți în propria locuință. Potrivit primelor informații, aceștia...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită