Web Analytics
scris marți, 19.05.2026

PSD acuză trafic de influenţă în negocierile Guvernului cu un furnizor german de armament

PSD acuză un „trafic de influență scandalos” desfășurat la biroul premierului demis Ilie Bolojan, care ar fi facilitat o înțelegere secretă între Guvernul României și un furnizor privat german de echipamente militare.

Această înțelegere ar viza fondurile europene garantate, destinate înzestrării Armatei Române prin instrumentul financiar Security Action for Europe (SAFE).

Citește și Bărbat din Rucăr, prins cu lemne nejustificate în camion

În comunicatul de presă, PSD afirmă că premierul demis are obligaţia legală şi politică să clarifice modul de selectare a firmei de avocatură implicate.

Social-democraţii susţin că firma respectivă se afla într-un conflict major de interese, deoarece a oferit consultanţă atât Guvernului României, cât şi grupului german în alte speţe juridice. Aceasta ridică întrebarea dacă au fost apărate interesele statului român sau ale furnizorului privat german.

PSD avertizează că împrumuturile angajate prin programul SAFE vor fi rambursate din taxele şi impozitele colectate la bugetul de stat. Astfel, transparenţa în acest caz este considerată esenţială pentru protejarea contribuabililor români.

„PSD denunţă traficul de influenţă scandalos realizat în biroul premierului demis, Ilie Bolojan, pentru realizarea unei înţelegeri secrete între Guvernul României şi un furnizor privat german de echipamente militare, ce vizează fondurile garantate din bani europeni şi care sunt disponibile pentru înzestrarea Armatei Române, în cadrul instrumentului financiar Security Action for Europe (SAFE)”, se arată în comunicatul PSD.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Piste pentru pietoni la Câmpulung

Momentul este în ziua de luni, 4 mai 2026, spre prânz, locul este în apropierea fostei autogări din Câmpulung. O mașină de poliție oprește în...