Web Analytics
scris joi, 28.04.2022

Protocol de 15.000 de lei la Primăria Câmpulung

Elena Lasconi era oripilată de salariile din Primăria Câmpulung înainte de alegerile din 2020! Iar măsura reorganizării aparatului de specialitate părea să ducă spre reducerea cheltuielilor de personal, însă noua organigramă a venit cu posturi în plus, în ciuda disponibilizărilor prevăzute prin desființări și comasări de structuri interne. Mai mult, contestațiile în instanță ale modificărilor impuse anul trecut au suplimentat fondul de salarii, după ce câțiva (foști) angajați au câștigat procesele. Iar o analiză comparativă simplă a situațiilor financiare aferente anilor 2020 și 2021, pe secțiunea de funcționare, relevă sporuri de cheltuieli nu doar pentru salarii.

Protocol de 15.000 de lei la Primăria Câmpulung

Per total administrație, în 2020, an în toamna căruia Lasconi a devenit primar, cheltuielile salariale în bani au însumat 16.622.639 lei. La Primărie, totalul a fost de 4.679.068 lei. În 2021, fondul de salarii a ajuns la 17.748.369 lei, respectiv 4.832.285 lei. Rămânând la personal, în 2020, la capitolul denumit ”Hrană pentru oameni”, Câmpulungul a cheltuit 18.383 lei. Anul următor a fost mai sățios, a ajuns la 57.218 lei. Și tot în domeniul celor care activează în administrație s-au cheltuit bani pentru protocol și reprezentare. 11.368 lei per total în 2020, din care 9.208 lei doar la Primărie. În anul complet de mandat al lui Lasconi, protocolul a consumat 14.947 lei. Doar la Primărie!

Citește și Primăriţa Câmpulungului vorbeşte de ipocrizia Direcţiei de Cultură în problema tăierii copacilor de pe Bulevardul ”Pardon”

Unde e consultanța?!

Situația financiară aferentă anul 2020 conține capitolul ”Consultanță și expertiză”. Unul cu zero lei la cheltuieli. În 2021, capitolul nu se regăsește, în condițiile în care încă de la preluarea mandatului Elena Lasconi a ieșit în față cu sfătuitori specialiști în administrație precum city managerul de la Sinaia. Un adevărat ”profi”, bun în reorganizarea aparatului de specialitate al primarului care a provocat o duzină de procese!

Alte rubrici cheltuitoare interesante sunt ”Furnituri de birou”, cu 111.917 lei, dintre care 24.588 lei la ”centru”, în 2020, și 188.237 lei, respectiv 78.399 lei în 2021, ”Carburanți și lubrifianți”, 343.372 lei, respectiv 28.279 lei, în 2020, și 385.773 lei, respectiv 15.207 lei, în 2021. Așadar, o reducere la consumul de carburanți (sau de lubrifianți) pentru Primărie. La fel cum o reducere a fost făcută la ”Încălzit, iluminat și forța motrică”. 2.870.636 lei în 2020, cu 448.767 lei pentru Primărie, respectiv 3.050.024 lei, în 2021, cu 259.067 lei la centrul administrativ. O reducere doar la Primărie, că tot se lăuda Lasconi că negociază prețul pe bursa de valori. Per total, însă, sunt vreo trei sute de mii de lei în plus!
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Consilierii câmpulungeni, pe repede înainte

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită