Web Analytics
scris miercuri, 17.09.2025

Proteste ale studenților în toată țara, pe 29 septembrie, față de măsurile de austeritate impuse de Guvern

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că va marca începerea noului an universitar prin proteste în întreaga țară, în data de 29 septembrie. Acestea vor viza „măsurile de austeritate adoptate în educație, împotriva modului în care aceste decizii au fost luate și împotriva modului în care studenții sunt tratați, fiindu-le ignorate mesajele, rolul de parteneri în procesul decizional și nevoile de bază pentru a putea avea parte de un parcurs educațional decent”, potrivit unui comunicat de presă.

Proteste ale studenților în toată țara, pe 29 septembrie, față de măsurile de austeritate impuse de Guvern

Citește și: Tânăr din Argeș, reținut pentru loviri. Cum s-a petrecut fapta

„În ciuda tuturor demersurilor efectuate, utilizând inclusiv instrumente diplomatice, analize documentate și presiune publică, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic” după demersurile studenților împotriva măsurilor din Legea Bolojan, arată ANOSR în comunicatul său.

Aceasta amintește că „la începutul anului școlar, în data de 8 septembrie, am fost în stradă, alături de sindicatele din învățământ și de elevi, aflându-ne sub același sentiment de nemulțumire și împărtășind profunda dezamăgire față de deciziile de austeritate din educație”. Iar acele acțiuni au venit după altele, precum o reuniune a studenților de la Timișoara, din august, pe tema problemei fondului de burse, sub impactul Legii Bolojan – și aceea rămasă fără efect.

„Transportul, apoi bursele studenților, tăieri a căror impact economic este infim și care pentru studenți reprezintă astăzi adevărate obstacole în parcurgerea învățământului universitar”, mai spune ANOSR în comunicatul prin care anunță protestele din 29 septembrie.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...