Web Analytics
scris vineri, 31.05.2024

Protest al medicilor din ambulatoriu în faţa Guvernului

Zeci de medici din ambulatoriile de specialitate au protestat vineri, 31 mai, în faţa sediului Guvernului. Ei sunt nemulţumiţi de finanţarea cabinetelor din policlinici şi cer o soluţie pentru creşterea valorii punctului în baza căruia se calculează decontarea serviciilor medicale din acest sector de activitate medicală.

Protest al medicilor din ambulatoriu în faţa Guvernului

Citește și: Update. Bărbatul mort la Valea Mare Pravăț avea 37 de ani

„Cererea este foarte simplă – găsirea unei posibilităţi de creştere a finanţării ambulatoriului de specialitate, ca să nu dispară. S-a încercat reducerea valorii punctului (per serviciu medical) în luna ianuarie. S-a menţinut la aceeaşi valoare, dar trebuie să se ia în considerare că în 2021 punctul era 4,31 lei acum este 4,5 lei”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Asociaţiei Medicilor din Ambulatoriu, Cosmin Alexandrescu. „La 4,5 lei punctul, care a rămas aproape neschimbat din decembrie 2021, când era 4,3 după regularizare, fiscalitatea pentru cabinetele medicale, care sunt PFA-uri din punct de vedere juridic, a crescut aproape de 250%, în condițiile în care absolut toate prețurile au explodat, nu se poate închide bilanțul. Decizia va fi a fiecărui medic în parte ce face, pentru că fiecare cabinet este o entitate economică, să-i spunem așa. Şi unii dintre ei vor da faliment, alții probabil că vor rămâne să consulte în cabinete, dar cu plată, pentru că ce îți dă Casa nu ajunge, nu poți fi să-ți lași pacienții fără să-i mai vadă un medic și atunci va trebui să facă cu plată”, a mai declarat acesta.

Citește și: Profesor urmărit penal după ce a încasat mită de la 16 elevi

Potrivit acestuia, medicii vor depune un memoriu la Cancelaria Prim-ministrului şi aşteaptă ca o delegaţie să fie invitată la discuţii. La începutul anului a existat chiar o propunere de reducere a valorii punctului, însă, în urma negocierilor cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, medicii au obţinut menţinerea nivelului actual până la 1 iulie, când va intra în vigoare noul contract-cadru, în care de asemenea se menţin aceleaşi valori ale punctelor de referinţă pentru decontarea serviciilor medicale.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită