Web Analytics

articol scris luni, 18 martie 2024

Protecția Consumatorului anunţă controale pe piaţa produselor de post

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC vor controla şi supraveghea piaţa în perioada postului Sfintelor Paşti, pentru a preîntâmpina orice neregulă din domeniul protecţiei consumatorilor, iar operatorii economici care nu respectă prevederile legislative vor fi sancţionaţi, a anunţat, duminică, pe pagina sa de Facebook, directorul general al instituţiei, Paul Anghel.

Citește și: Sindicaliștii din Comerţ protestează luni la sediul Ministerului Muncii


„Pentru ca produsele pe care le cumpăraţi în perioada postului Sfintelor Paşti să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dvs., vă recomand să cumpăraţi produse alimentare de post numai din locuri amenajate şi autorizate, să solicitaţi şi să păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea\conformitatea sau siguranţa unui produs, transmite Agerpres.
De asemenea, atenţionez asupra faptului că dacă achiziţionaţi produse alimentare de post din locuri neautorizate, în care comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare, riscaţi ca produsele sa fie neconforme sau chiar nesigure acestea vă pot afecta sănătatea. Produsele de post sunt produse alimentare constituite din ingrediente vegetale, texturat proteic de soia, mixuri pe baza de soia etc. Nu cumpăraţi produse a căror etichete nu vă informează complet şi corect privind conţinutul, ingredientele sau calitatea produsului. Sfătuiesc consumatorii să citească atent eticheta produselor pentru a putea respecta Postul Paştelui şi de a evita astfel să fie induşi în eroare”, a transmis Paul Anghel. Potrivit acestuia, consumatorii trebuie să acorde o atenţie sporită la lista ingredientelor de pe produsele de Post. În cazul în care aceasta conţine şi ingrediente de origine animală, respectiv lapte praf, zer praf, pudră de ouă, trebuie să ştiţi că aceste produse nu fac parte din grupa produselor de post.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alexandru Rogobete: Mă gândesc să fie ultimul an când la Rezidenţiat scoatem posturi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că se gândeşte ca acesta să fie ultimul an când vor fi scoase posturi pentru […] Citește!

Armata Română pregătește instruirea voluntară. Indemnizație de peste 4.000 de lei net pe lună, cine poate participa

Ministerul Apărării Naționale pregătește un program de instruire militară voluntară destinat cetățenilor care nu au făcut serviciul militar. Proiectul normelor […] Citește!

Adrian Năstase, avertisment despre viitorul României într-o lume în schimbare: „Nu este suficient să știm de partea cui suntem”

Fostul premier Adrian Năstase avertizează că România trebuie să își reevalueze parteneriatele strategice într-un context geopolitic marcat de războiul din Ucraina, […] Citește!

A treia navă comercială, lovită de o dronă în apropiere de Sulina. Incendiu la bord

O a treia navă comercială a fost lovită de o dronă în apropierea gurilor Dunării, în zona Sulina, în noaptea […] Citește!

România și-a aflat urna pentru preliminariile EURO 2028. Ce adversari pot întâlni tricolorii

România și-a asigurat prezența în urna a treia valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028, după victoria cu […] Citește!

Selecționerul Poloniei, reacție după înfrângerea cu România: „Am pierdut prea ușor”

Selecționerul Poloniei, Jan Urban, a analizat înfrângerea suferită de echipa sa în fața României, scor 1-2, pe Arena Națională, în […] Citește!

Doi câini salvați din Argeș se pregătesc să devină salvatori montani la Brașov

Serviciul Județean Salvamont Brașov își extinde echipele canine specializate în misiuni de căutare și salvare. Noii membri sunt Alva și […] Citește!

Argeș. Conducea fără drept și băut o motocicletă neînmatriculată. Ce a urmat

În noaptea de 13 spre 14 noiembrie, polițiștii din Costești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 37 […] Citește!

Rula cu 141 km/oră la Pitești, pe bulevard!

Vineri, 13 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Vâlcea, […] Citește!

15 noiembrie. Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere

Ziua a începeut cu un semnal de alarmă și un apel la responsabilitate pe șosele. Inițiativa a apărut  în 1993 […] Citește!

O mașină a lovit un pieton la Coșești. Șoferul și victima erau băuți

S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă, în jurul orei 23:00, când polițiștii din Argeș au fost sesizați cu privire la […] Citește!

O librărie vine la teatrul din Pitești. Răsfoiți și dăruiți!

O librărie renumită vine în serile de weekend la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești. De ce? Fiindcă îi șade bine […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete