Web Analytics
scris sâmbătă, 03.06.2023

Proprietarul unui apartament l-a găsit pe chiriaș mort, băgat într-un sac

Descoperire macabră făcută de un bucureștean care avea apartamentul închiriat. Bărbatul și-a găsit chiriașul mort, băgat într-un sac și ascuns sub pat.

Proprietarul unui apartament l-a găsit pe chiriaș mort, băgat într-un sac

Citește și: Femeia luată de ape la Albești a decedat. S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă

Sâmbătă, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 16 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință din sectorul 4 se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei. Potrivit unor surse, proprietarul unui apartament l-a găsit pe chiriaș mort, în lada patului de tip dormeză, băgat într-un sac de plastic. În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, transmite Poliția Capitalei. Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...