Web Analytics
scris vineri, 04.06.2021

Proprietarii magazinului ars la Stolnici acuză poliţia că nu face cercetări

# Firma Heineken, proprietara vitrinei frigorifice, a trimis un expert la fața locului, pentru o expertiză pirogenă extrajudiciară
Munca de 27 de ani a unei familii din comuna Stolnici, satul Cotmeana, s-a mistuit în incendiul care a avut loc recent la magazinul aflat în proprietatea familiei – Proiect Farma Dezvoltare. Ionela și Marian Radu ne-au relatat clipele de coșmar pe care le-au trăit atunci când au încercat să prevină o tragedie și au îndepărtat buteliile care erau la doar câțiva metri de sursa incendiului. Potrivit familiei Radu, cauza o reprezintă motorul unei vitrine frigorifice luate în comodat și montate de doar patru zile în exteriorul magazinului, de funcționarea căreia deja se plânseseră montatorului chiar a doua zi de la amplasare. Proprietarii magazinului spun că au rămas cu magazinul exact ca în momentul în care a ars și că atârnă tablele dizlocate din el, care pot răni persoane. Iar marfa perisabilă care se afla în interior a început să miroasă, însă nimeni nu vine să facă vreo cercetare.

Proprietarii magazinului ars la Stolnici acuză poliţia că nu face cercetări

„Zgomotul m-a scos afară, să văd ce se întâmplă. Era motorul care scotea flăcări, sufla cu putere”, povestește Ionela Radu

În procesul-verbal al ISU se arată că la sosirea primului echipaj (la fața locului au ajuns trei echipaje: de la Stolnici, Costești și de la Pitești), incendiul se manifesta generalizat pe toată suprafața magazinului. La capitolul „consecințe” este menționată construcția care a ars în întregime, toată marfa depozitată, obiecte de mobilier și aparatură electronică și electrocasnică, sume de bani care se aflau în casa de marcat, documentele magazinului, posibil mediul de stocare al camerelor de supraveghere video, iar două butelii au fost degradate. Pentru cei doi soți, pierderea înseamnă, de fapt, munca de 27 de ani a familiei.
„Până în prezent nu s-a luat nicio măsură. Eu am sunat la 112, am strigat la vecini după ajutor. Zgomotul ne-a alarmat. Eram în spatele magazinului, eram în bucătărie cu soțul, mâncam, venisem de la marfă. Zgomotul m-a scos afară, să văd ce se întâmplă. Era motorul care scotea flăcări, sufla cu putere. De acolo era zgomotul. A sărit soțul, un vecin și fratele meu, am încercat să stingem focul, dar nu s-a putut, nu am reușit, pentru că sufla în continuare foc, orice am fi pus pe el. Priza era în interior, agregatul era în exterior. În câteva minute nu s-a mai putut intra. Focul s-a propagat foarte repede. Când au sosit pompierii, focul era generalizat. Până la venirea pompierilor arsese tot, ce să mai stingă?! Am făcut atac de panică și eu și soacra mea, ni s-a acordat primul ajutor acolo, pe loc”, povestește Ionela Radu.

Buteliile au fost salvate de proprietari, fiind îndepărtate de motorul în flăcări, din mână în mână

„Toți ne-am axat pe buteliile care erau ale unei firme, în custodie. Erau în exteriorul magazinului, în rastel, cu extinctor, la o distanță de 4-5 metri de acest motor. Am încercat să evităm un alt pericol mai mare, am stat cu apă pe butelii, am reușit să le scoatem și să le îndepărteze soțul meu, fratele și un vecin. În trei. Că s-a scris pe internet că acele butelii erau în interior. Nu se putea așa ceva! Totul a fost îndepărtat de noi!”, a subliniat Ionela Radu. Care spune în continuare: „Pe noi ne surprinde foarte tare faptul că acel loc a rămas în continuare exact ca după dezastru, nu a venit nimeni să ridice o probă, nu a venit nimeni să împrejmuiască locul. Există pericolul de a se întâmpla alte nenorociri, că au rămas tablele atârnând și se poate întâmpla oricând să rănească pe cineva. În plus, devine foarte greu de suportat mirosul, pentru că sunt înăuntru produse alimentare congelate… Noi nu putem nici măcar să începem curățenia, că nu sunt probe luate. Vrem să se facă o cercetare, să se vadă clar ce a determinat incendiul”.

„Ori motorul, ori montajul nu a fost făcut corespunzător”, spune proprietarul magazinului

Potrivit ISU, sursa probabilă de aprindere a fost efectul termic al consumului electric, iar mijlocul care putea determina aprinderea – un frigider sau aparatură frigorifică. Însă proprietarul magazinului spune: „Noi susținem că acel motor a ars, dar autoritățile trebuie să decidă. Ori motorul, ori montajul nu a fost făcut corespunzător. Frigiderul a fost pornit de ei, de cei care l-au lăsat în funcțiune. A doua zi după ce l-au montat, vineri, m-am dus la magazin și am observat că ceva nu este în regulă, ușile erau fierbinți și era un anumit zgomot, un păcănit. Am sunat persoana de la montaj, i-am spus ce mi s-a părut și m-a asigurat că totul este în regulă. În ziua în care a avut loc incendiul, noi am fost la marfă, însă clienții ne-au spus că vitrina curgea, se dezgheța. Cel mai tare ne doare că nu s-a luat nicio măsură. Ni se spune că au fost criminaliști, dar nu a luat nimeni nicio declarație, nu s-a făcut niciun proces- verbal…” – încheie Marian Radu.

Avocatul soţilor Radu: „Tăcere totală, dezinteres total din partea celor care sunt plătiţi să apere drepturile şi libertăţile persoanelor”

“Datoria efectuării acestor demersuri aparține organelor statului, procuratură și poliție. A fost un incendiu care a pus în pericol bunuri și persoane, așa cum rezultă din procesul-verbal al pompierilor. Deși trebuia dispusă, sub supravegherea procurorului de la Costești, o constatare tehnică pirogenă care să precizeze cauzele și împrejurările în care a avut loc acest incendiu, nici până în prezent nu s-a întocmit măcar procesul-verbal de cercetare la fața locului de către organele de poliție, pentru că acest proces-verbal ar fi trebuit lăsat și clienților mei, soții Radu. Cu alte cuvinte, tăcere totală, dezinteres total din partea celor care sunt plătiți să apere drepturile și libertățile persoanelor”, spune avocatul păgubiților, Ghe. Ionescu.
Acesta a mai completat: “Pe 19.05 am făcut o cerere de preluare a dosarului de la Parchetul Costești către Parchetul Tribunalului Argeș, organul ierarhic superior, motivând lipsa de experiență a procurorului de caz și faptul că este necesară o expertiză a celor care lucrează în acest domeniu. Mi s-a spus că prim-procurorul este în concediu medical, așa că pe 21.05 am făcut o cerere de preluare a dosarului de către Parchetul Curții de Apel Pitești. Particularii se mișcă mai repede decât statul, însă, și astăzi (24.05) am participat la cercetarea la fața locului făcută de un expert pirotehnic care va întocmi o expertiză tehnică extrajudiciară la cererea Heineken România, proprietara acelei vitrine frigorifice care a fost montată, prin intermediar, la magazinul clienților mei. Să sperăm că între timp se trezesc și domnii polițiști și procurori să facă acel proces-verbal de cercetare”.
Citește și Punct final în cazul incendiului la depozitul de deşeuri de la Câmpulung / Vasile Tofan a fost condamnat, dar a scăpat de închisoare
Citește și Incendiu la Institutul ”Matei Balş” / Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS): Au fost 10 apeluri la 112
 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...