Web Analytics
scris miercuri, 05.04.2023

Proiectul de plafonare a tarifelor RCA a fost aprobat în şedinţa de Guvern

Proiectul de plafonare a tarifelor RCA a fost aprobat în şedinţa de Guvern de astăzi. Proiectul înaintat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prevede plafonarea tarifelor pentru şase luni, potrivit Antena 3. 

Proiectul de plafonare a tarifelor RCA a fost aprobat în şedinţa de Guvern

Tarifele RCA urmează să fie plafonate pentru următoarele 6 luni, la nivelul prețurilor de primă proprii practicate de fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, potrivit proiectului ASF.

Citește și Argeș. Trimis în judecată după ce a furat unelte și materiale de construcții dintr-un magazin

Reprezentantul ASF, Cristian Ruşu a spus în şedinţă că elementele acestei hotărâri de guvern se referă la modul de vânzare efectivă a poliţelor RCA pentru următoarele şase luni, iar aceste tarife calculate şi ofertate către asigurători vor fi cele de la sfârşitul lunii februarie 2023.

”De asemenea, se vor plafona şi comisioanele de distribuţie, la nivelul de 8%, iar toţi asiguratorii vor calcula aceste tarife la nivelul B0, însemnând baza de la care se porneşte orice calcul care ulterior va fi bonusat sau malusat în funcţie de istoricul de daune şi de comportament a acestora în anii ulteriori. Aceste lucru se va aplica şi BAR-urilor, Biroul asigurătorilor din România. Am convenit cu toţii, ne-am luat angajamentul şi toată lumea a agreat această măsură, cu aplicabilitate pe şase luni de zile”, a afirmat reprezentantul ASF.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *