Web Analytics

Proiectil exploziv funcţional, descoperit pe Aeroportul Oradea

de | 26.08.2022 13:24 | Actualitate, Home

Un proiectil exploziv funcţional a fost găsit în incinta Aeroportului Oradea, în cursul zilei de joi, 25 august, a informat vineri ISU Bihor, scrie Agerpres.
Potrivit comunicatului de presă, specialiştii pirotehnişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Crişana” al judeţului Bihor au fost solicitaţi să intervină în zona terminalului cargo din incinta Aeroportului Oradea, pentru asanarea unei muniţii rămase neexplodate din timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Pompierii militari pirotehnişti au identificat un proiectil exploziv funcţional, de calibru 120 de milimetri, care fusese descoperit de unul dintre muncitorii care efectuau lucrări de nivelare a terenului din zona respectivă.

Citește și: Argeș. Weekend în siguranță, alături de jandarmi


Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă ulterior, prin explozie controlată.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă reaminteşte cetăţenilor faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *