Un proiect de lege care prevede că femeile însărcinate vor avea drept la însoţitor în maternitate pe durata naşterii a fost depus la Parlament de senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu, transmite Agerpres.

Proiectul completează Legea drepturilor pacientului cu prevederi extrem de importante, care vor proteja femeile însărcinate pe perioada în care sunt internate, precizează un comunicat al USR.
Citește și: Reținut în Argeș pentru furt calificat și distrugere. Cât e prejudiciul
Potrivit propunerii legislative, vor fi introduse prevederi explicite în Legea nr. 46/2003, astfel încât în perioada în care se desfăşoară travaliul şi naşterea – momente considerate de iniţiatoare ca fiind de o vulnerabilitate fizică şi psihică excepţională – să fie garantat dreptul femeilor la demnitate şi intimitate.
Femeia însărcinată are dreptul la respectarea demnităţii, intimităţii şi vieţii private pe tot parcursul sarcinii, travaliului, naşterii şi până la externare, se arată în proiect.
„În urma numeroaselor discuţii pe care le-am avut cu femei din România care au trecut prin experienţe traumatizante în timpul naşterii şi la finalul dezbaterii la care au participat medici şi paciente, am ajuns la concluzia fermă că există nevoia unei protecţii sporite a femeilor însărcinate înainte şi în timpul naşterii, pentru a le fi asigurată demnitatea, intimitatea şi viaţa privată pe toată perioada internării”, a declarat Ruxandra Cibu Deaconu, conform sursei citate.



0 Comentarii